Constanța Popescu Hei, mai știi câte dimineți boțite,
aruncam pe cărarea
spre bucuria primară?
Parcă la capăt de drum aruncam
și pantofii cu neliniști
și broboada cu lacrimi,
iar la aproape sfârșit, așezam cu grijă,
în părți inegale, iubire și uitare,
pentru fiecare altfel,
pretenții, neputințe, cu sacii…
Doar melodia aceea se mai cântă uneori
la un radio de nișă…
și eu o fostă nișă…
cred că toți ascultăm uneori
Odă bucuriei
și ne era tare bine!
