Crisanta PredescuCrisanta Predescu
26.01.2020

Recitiri: 13-19.01.2020

Luni, 13.01.2020

Câteva premise ale educației

Educația presupune studiu îndelungat, dăruire, participare activă la procesul în sine. Despre aceste noțiuni, a scris Constantin Cucoș, iar textul este reluat la rubrica dedicată arhivei revistei.

Perpetuating Holocaust Memories: Bipartisan support for The Never Again Education Act

Claudia Moscovici prezintă programele educaționale de informare privind Holocaustul, desfășurate în Statele Unite ale Americii.

Oameni pe lângă care am trecut – 203

O nouă meditație alb-negru asupra sufletului omenesc, semnată de Dinu Lazăr.

Marți, 14.01.2020

8.50 metri pătrați

Drama existenței la bloc versus libertatea de a locui în casa ta, pe pământ – așa se trăiește, cu intensitate, textul lui Alex Ștefănescu.

Bâlciul vieții

Atât de intensă e iubirea, în versul lui Călin Neacșu, încât tu, cititorule, poți simți „amușinarea”!

Grădina zmeilor

Munții Lotrului cuprind tărâmul de basm „Grădina Zmeilor”, despre care Ramona Müller povestește cu ochi de artist, strecurând în mințile celor ce citesc dorința de a vedea măreția locului amintit.

Miercuri, 15.01.2020

Pândind o petrecere

Stelian Țurlea continuă acțiunea din romanul său, „Martorul”, cu o succesiune de amintiri emoționante.

Am învățat…

Poemul Marianei Rogoz Stratulat colorează treptele existențiale, oferindu-ne ecuația ideală de trăire: tăcere – răbdare – iubire.

Gândurile echipei noastre pentru și despre Eminescu

De ziua lui Mihai Eminescu, echipa revistei „Literatura de Azi” exprimă dragostea și admirația pentru acesta, în câteva gânduri elocvente.

Joi, 16.01.2020

TRAGEDIA omului FRANZ KAFKA

Leonard Oprea îi imaginează metamorfoza scriitorului german Franz Kafka, prin chiar titlurile operelor sale.

Cartea săptămânii: O noapte cu Molly Bloom

„E povestea unui personaj care ilustrează acut si subminează radical ideea de pasiune amoroasa in cultura occidentala a ultimelor secole”. – Mircea Mihăieș

Prima noapte în deșert

Povestea merge mai departe și o scrie Adrian Sângeorzan, prin deșertul care ascunde frumusețe și adevăr.

Vineri, 17.01.2020

Dragoste

Ușor tristă, ușor euforică, Camelia Radulian învăluie natura umană în iubire, fără de care omul nu ar fi complet.

Barca de hârtie

Povestea în ale cărei personaje te regăsești, întrebările năvălind cu viteză peste tine, cititorule, nu poate fi decât una foarte bine expusă. Carmen Sorescu demonstrează acest în lucru în textul său.

Păhăruțul

Teodora Stanciu invită cititorii să asculte versurile din volumul „Păhăruțul”, ce aparțin autorului Marian Drăghici. Însăși vocea poetului va curge lin în mințile noastre.

Sâmbătă, 18.01.2020

Profesorii de rusă

Strașnicele amintiri ale lui Valeriu Cristea declanșează sentimente pline de drag în mințile celor ce le citesc, iar subiectele alese sunt de mare valoare artistică.

Timp puțin

Neputința de a întoarce timpul răzbate din versurile lui Carmen Firan. Fericit cel ce se-mprietenește cu timpul și-l trăiește în prezent!

Acesta-i băiatul!

Câți dintre noi nu ne amintim, cu inima strânsă, de băiețelul Oliver, personajul de suflet al lui Charles Dickens? Odilia Roșianu, prin alegerea propusă, ne întoarce în copilărie.

Recuzita de imagini

Documentarea profesorului Nicolae Roșianu a cuprins toate simbolurile prezente în literatura românească populară, acestea fiind preluate chiar din cultura generală a lumii.

Duminică, 19.01.2020

Cum era Creangă?

Din „Amintirile” lui Ioan Slavici, putem contura o descriere morală a celui care a fost omul Ion Creangă, în selecția realizată la rubrica Literatură, de către Odilia Roșianu.

Semnul(I)

Cristina Crețu, prin fragmentul propus, ne aruncă tot în copilărie, la viața în natură, la năzdrăvănii dulci și întâmplări haioase.

La mijloc de codru des

Cititorii care răspund invitației Gabrielei Pop vor putea asculta o creație românească a compozitorului Paul Constantinescu.

Planeta orașelor

Pornind de la dezvoltarea orașelor, Dan Romașcanu își poartă cititorii prin trei mari metropole ale lumii: Paris, Tokyo și Singapore. Călătoria este una neașteptată și interesantă!

Recitiri 06-12.01.2020

O cană de cafea sau de ceai, în liniște sau în zumzetul familiar de acasă, citind articolele revistei noastre pentru săptămâna ce a trecut – iată rețeta propusă de Crisanta Predescu, pentru ziua de duminică.

(sursa foto: twipu.com)