Nicolae Roșianu
Schimbându-se poziția oamenilor (povestitorilor) față de basm, datorită eliberării treptate de sub dominația forțelor naturii – odată cu aprofundarea procesului de cunoaștere a lumii înconjurătoare, deci odată cu înaintarea omului pe o treaptă superioară de cultură – se schimbă și formulele, sensul, funcțiile lor. Se naște însă o întrebare firească: oare toți oamenii (povestitorii) au încetat să mai creadă în veridicitatea basmelor? Răspunsul ni se pare important, întrucât considerăm că poziția diferențiată față de basm a condiționat apariția unor tipuri de formule diferite (formule „afirmative” și formule-glume, formule-parodii, într-un cuvânt, formule „negative”).
Sensul tuturor formulelor inițiale din basmul fantastic – avem în vedere formulele care cuprind elementul non-V – constă în exprimarea unei atitudini mai mult decât sceptice în ce privește veridicitatea basmului. Prin urmare, ele reflectă acel stadiu când povestitorii, în general, nu cred în adevărul celor relatate. Altfel se pune însă problema în cazul unor anumiți povestitori.
E cunoscut, de pildă, că există o legătură directă între repertoriul unui povestitor și natura, caracterul acestuia. (…) Un povestitor înclină spre basmul fantastic nu neapărat pentru că ar crede în veridicitatea lui – deși acest lucru nu este cu totul exclus – ci, în primul rând, datorită faptului că îi place fabulosul, îi plac întâmplările cu conflicte puternice, „serioase” etc. Repertoriul, prin urmare, nu ne va lămuri asupra problemei ridicate mai sus; materialele culese nu ne oferă posibilitatea identificării poziției povestitorului față de basmul său și, în legătură cu aceasta, anumite caracteristici stilistice, o anumită manieră interpretativă.
Pentru a primi răspuns la întrebarea pusă este necesar să ne adresăm folclorului viu, întrucât, așa cum nota și N. A. Dobroliubov, răspunsurile pot fi diferite pentru cazuri și locuri diferite. Unii gândesc mai mult, alții mai puțin, unii cred, alții nu. Într-o localitate credința poate fi mai confuză decât în alta; unora le provoacă teamă ceea ce pentru alții constituie subiect de glumă, prilej de distracție.
În urma cercetărilor întreprinse, reiese că o serie de povestitori (ascultători) contemporani mai „cred în basme”, oricât de fantastice ar fi ele; alții sunt mai sceptici sau au o atitudine echivocă. La o altă categorie de povestitori se conturează tendința spre aprecieri diferențiate în ceea ce privește verosimilitatea snoavei, basmului nuvelistic, basmului fantastic etc. Cei mai mulți povestitori, însă, consideră basmele, în general, simple „născociri”, „basme pentru copii”, „bune de adormit copiii” etc. Pozițiile, aprecierile diferite trebuie considerate a fi în directă legătură cu mentalitatea, cu gradul de cultură al povestitorilor respectivi.
La rubrica STEREOTIPIE ȘI ORIGINALITATE, vă recomandăm și:
Mai mincinos cine nu crede (13.07.2016)
Când motanul domnișor îl săruta pe pe șoarece în botișor (29.06.2016)
Când porcii umblau în papuci și vorbeau în versuri (6.07.2016)
