Dana Heuberger

11.05.2018

Azi.

O, nu mă mai răscoli cu atâta îndârjire prin toate colțurile și nu-i mai oferi vântului cele o mie de fețe ale mele descarcerate fără zăbavă și fără de voie, căci, ofilite de ieri, flutura-vor [...]
04.05.2018

Şi dacă?

A. Am mult prea multe cuvinte. Şi mă întreb – pentru a câta oară? – dacă îmi folosesc ele, sau dacă mai mult încurcă. Şi ce ai spune tu despre toate astea, în cazul în care m-aş hotărî să îţi [...]
27.04.2018

Nebănuitele bogății

E posibil ca evenimentele de la sfârșitul lui 1989 să fi survenit prea brusc. Prea mulți oameni sunt încă, deși au trecut deja șase ani de atunci, și (în opinia mea) vor rămâne pentru totdeauna [...]
20.04.2018

Ca vremurile

Mă desprimăvărez, odată cu rădăcinile-mi devenite prea reci, rășchirate și atotștiutoare. Mi-e prea aproape luna mai (mai stai, mai spune-mi, mai îmbujorează-te și mai ascultă!) așa că le [...]
13.04.2018

Visând la Shanghai

Pentru fiecare dintre noi există cel puțin o călătorie care schimbă toate perspectivele și rosturile. Că ea este până la gard, în satul vecin sau peste mări și țări, e mai puțin important. Ceea [...]
06.04.2018

Pauză?

O să fac o pauză. Am să încetez să tot alerg de colo-colo, năucă, să vorbesc prea tare, prea mult, prea repede, prea devreme, să acționez în ciuda curentului (dacă mă trage?), să practic asiduu [...]
23.03.2018

Ore

Ore curgătoare, ore stătătoare, astăzi imposibile, mâine incredibile, ce nu-s invincibile, ci inaudibile incantații deșarte, departe, spre moarte. Oare ce carte le poartă – înalte, [...]
16.03.2018

Sau nu

Până și cenușa răsăritului din rumeguș îmi zdrelește amara arșiță perpetuu însetată de tine, din zorii prăvăliți peste ziua de ieri, care n-ar fi trebuit să se mai termine, preafrumoasa, ar fi [...]
09.03.2018

Mi-e sete de zâmbit

Ei, ia uite, mi-am luat inima-n dinţi să descarc fotografiile. Habar n-am cum a trecut ultima lună, udă & virusată & fantasmagorică. Şi nici n-am citit mai nimic. Una peste alta, ai găsit [...]
02.03.2018

Celular?

Oare eu sunt cea care mă plimb de bună voie, sau el e cel care mă obligă, fără să-mi dau seama, să-mi mișc oasele amorțite, în timp ce-l butonez, ca să-mi păstrez în lesă nerăbdarea? [...]