Vasilica IlieVasilica Ilie
02.10.2015

Jurnalul Rodicăi (fragment de roman)

picture

Stela veni pe seară cu cina pentru Rodica şi nu uită de florile proaspete pe care le promisese. Culesese diverse flori din grădină, viu colorate. Deschise uşa şi văzu că Rodica încă dormea. Lăsă mâncarea pe plită, aruncă florile ofilite la gunoi şi puse apă proaspată în vază pentru florile pe care le adusese.Toate acestea le făcu destul de discret, să n-o trezească. După câteva clipe o auzi:

– O, ce adânc am dormit în după amiaza asta!

Rodica îşi întinse mâinile deasupra capului, apoi se frecă la ochi. Se uită în jur şi o văzu pe Stela.

– Stela, ai şi venit? Cât este ceasul?

Apoi, văzu florile şi fără să aştepte răspunsul, continuă:

– Mi-ai adus şi flori! Ce miros frumos au garofiţele! S-a schimbat complet aerul din casă!

– Este ora şapte, seara! Niciodată nu te-am găsit dormind la ora asta. Pentru cină ţi-am adus spaghete cu brânză telemea. Serveşte-te până merg să aduc apă caldă să te spăl.

Îi puse tava cu farfuria plină cu spaghete pe un scăunel, lângă pat. O ajută să se ridice în şezut, cât mai aproape de marginea patului să poată ajunge uşor la mâncare. Când s-a întors a găsit-o pe Rodica savurând ultimele spaghete.

Stela o aşteptă să termine masa apoi îi scoase pampersul şi o spălă.

– Hai, să-ţi spun ceva: am primit o scrisoare de la Ina! Vine să mă viziteze în concediu, cât de curând!

– Şi unde o să doarmă? o întrebă Stela.

– O să stea cu mine, patul este destul de lat!

– O, Doamne, este vară, cald! Cum o să vă înghesuiţi amândouă într-un pat? O s-o iau la mine, noaptea, să se poată odihni. O să vă săturaţi de vorbă toată ziua!

 – Vom vedea la faţa locului ce va zice şi ea. Cred că va accepta, va fi îngrozită de condiţiile în care locuiesc. Este o doamnă finuţă şi sensibilă, sigur o să-ţi placă.

 – Nici pe tine nu o să te mai las aici, la iarnă te mut la mine. Am să vorbesc cu Anna. Îmi este mult mai uşor şi nu mă mai simt nici singură: am cu cine schimba o vorbă.

– Stii, Stela, am să-ţi dezvalui un secret. Ai văzut caietul meu în care scriu din când în când? Este un fel de manuscris. Am scris despre viaţa noastră. O să-ţi citesc din el când ai timp. Sper ca Ina să nu se supere că am scris tot ce mi-a povestit despre ea! O să i-l arăt şi ei.

Apoi, deschizând caietul îi înmână un plic.

 – Am să te rog să pui tu la poştă scrisoarea cu răspunsul pe care i l-am dat. Abia aştept să o revăd! I-am explicat cum să vină la noi. Sunt sigură că o să vină cu fiul ei cu maşina. Sper să se descurce, nu este aşa de greu să ne găsească.

– Sigur, abia aştept s-o cunosc şi eu!

 A doua zi de dimineaţă, Stela puse scrisoarea la poştă. Îşi termină treburile prin ogradă şi se grăbi să meargă la Rodica s-o anunţe că a pus plicul la poştă, să-i facă toaleta şi să-i ducă micul dejun.

– Zilele astea fac curăţenie generală în camera dumitale; văruiesc pereţii, spăl carpeta şi preşurile, o să lipesc pe jos. O să dormi la mine o seară. Nu cred că o să termin curăţenia într-o zi fiindcă mai am şi treburile mele, pe lângă  casă.

– Stela, nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc, nu eşti obligată să faci curăţenie! Trebuie să ai doar grijă de mine, numai pentru asta eşti plătită.

– Lasă, coană Rodico, nu sărăcesc, este un lucru pe care-l fac special pentru dumneata! Mă gândisem de când te-a adus Anna, dar voiam să mai termin din treburile mele. Acum nu mai am de săpat nici la vie şi nici în grădina de legume. De udat, ud la două zile, aşa că a mai rămas doar să duc vaca la izlaz dimineaţa, să mă ocup de păsări şi de porc în cursul zilei.

 ***

Ina a primit scrisoarea de la Rodica şi aştepta cu nerăbdare să vină ziua când se vor întâlni. Îşi propusese să meargă la cumpărături de a doua zi. Televizorul îl achiziţionase de ceva timp şi îl ţinea în dormitor; îl folosea doar pe cel din sufragerie, tot acolo avea şi biroul. Erau seri când lucra până târziu la calculator, mai ales când erau încheieri de lună. Vorbise cu o săptămână mai devreme la telefon cu fiul ei să o ducă la ţară cu maşina. În ultima zi achiziţionă şi un telefon mobil, voia să-i facă surpriză prietenei ei, deşi Anna îi spusese că se prinde greu semnalul, acolo, la ţară.

Bagajele au fost pregătite cu multă migală. Fiul Inei veni dis de dimineaţă, în ziua plecării.

– Mamă, cât stai la ţară? o întrebă când văzu atâtea bagaje.

– Stau aproape o săptămână, dar nu ştiu cum s-au strâns atâtea! În afară de cadouri am şi lucrurile mele personale, plus alimente, vreau să gătesc cât stau acolo, să iau masa împreună cu Rodica.

– Cutia cu televizorul cred că nu mai încape în portbagaj. O aşez pe bancheta din spate, tu o să stai în faţă cu mine! Bine că suntem numai noi, altfel nu mai era loc pentru nimeni din cauza bagajelor!

Au plecat pe răcoare să nu îi prindă dogoarea razelor de soare. Aveau de străbătut un drum de peste o sută douăzeci de kilometri dar, fiind autostradă, în mai puţin de două ore au fost la ţară. Drumul a fost incântător pentru Ina. A admirat priveliştile ce i se desfăşurau în faţa ochilor: lanuri de grâu în plin proces de secerare, lanuri de porumb, de floarea soarelui pregătite şi ele să dea în rod. „Ce recoltă frumoasă de grâu este anul ăsta”, îşi zise în gând. Îşi vizitează părinţi destul de des. Locuiesc la 32 de km faţă de Bucureşti şi văzuse evoluţia grâului de fiecare dată. Aceştia, fiind bătrâni şi neputincioşi, aveau câteva hectare de pământ date în arendă la o asociaţie şi toate semănate cu grâu. Preferau banii în schimbul recoltei.

– Mamă, am ajuns în localitate. Te rog să te uiţi pe schiţa pe care ţi-a trimis-o tanti Rodica, să mă ghidezi unde este strada şi să numeri casele, a câta este.

 – Da, dragul mamei. Uite, prima stradă după ce trecem podul peste un râu. A opta casă, pe dreapta.

Cu cât se apropia clipa de întâlnire cu Rodica, Ina era mai emoţionată. Nu o văzuse de o jumătate de an, de când o adusese fiica ei în acest loc.

Daniel opri în faţa unei curţi părăsite. Gospodăria avea un gard din scânduri, vechi, lipsă pe alocuri, ce împrejmuia un teren destul de mare în mijlocul caruia se aflau ruinele unei case. După aceste ruine se vedea o clădire ceva mai micuţă, un fel de grajd, vechi, cu pereţii puţin înclinaţi spre dreapta, văruiţi proaspăt. Au intrat în curte. Se vedea că este neîngrijită. În grădiniţa din faţă, abia se vedeau câteva flori înflorite, sufocate de buruieni. Toată curtea era plină de iarbă, ce se întindea pe pământ, dându-i un aspect de sălbăticie. Pomii fructiferi erau plini de fructe. Şi totuşi acest aspect, cu aleea pietruită până la grajd şi iarba care o străjuia de-o parte şi de alta, îţi desfăta privirea laolaltă cu liniştea şi aerul curat şi te duceau cu gândul, undeva, într-un alt veac. Stela îi întâmpină cu zâmbetul pe buze şi cu braţele întinse.

 – Bine aţi venit! Vă aşteptam cu nerăbdare! Sunt Stela, femeia care o îngrijeşte pe Rodica. Dacă aveţi bagaje, vă ajut cu plăcere!

 – Eu sunt Ina Drugeanu! şi întinse mâna spre Stela. Acesta este Daniel, fiul meu. O să avem nevoie de ajutor, mulţumesc, doresc întâi s-o văd pe prietena mea!

Trecu pragul camerei şi se opri. Acum, camera arăta altfel de cum îi povestise Rodica în scrisoare: spoită proaspăt, luminoasă, mirosea încă a var amestecat cu parfumul florilor proaspete aduse de Stela. Vaza cu flori se afla pe o măsuţă – într-un colţ al camerei, aproape de pat- acoperită cu o faţă de masă albă, din etamină, apretată, cusută cu motive naţionale. Lângă vază trona şi tranzistorul. Toate lucrurile arătau curate chiar dacă odaia era mobilată sărăcăcios. Podina era vopsită în culoarea gri, la fel ca ramele singurei ferestre. În locul hârtiei, acum se afla o perdea albă iar geamul era şters, prin el pătrunzând lumina zilei.

Rodica stătea în şezut, rezemată pe o pernă de tablia patului, pat ce era acoperit cu o cuvertură ţărănească, ţesută în culori vii în care predomina roşul. Era îmbrăcată într-o rochie de vară din pânză topită, de culoare albă, cu breteluţe. Arăta ca un înger! Faţa ei luminoasă de zâmbetul pe care îl avea pe buze, puţin tremurat, ochii albaştri din colţul cărora se scurgeau lacrimi de fericire, îi trădau emoţiile. Rodica slăbise de când venise la ţară. Întinse mâinile tremurânde, ca nişte aripi de parcă atunci învăţau să zboare, în întâmpinarea prietenei sale.

Ina, la rândul ei, nu îşi putu stăpâni emoţiile. Picioarele îi tremurau şi parcă i se lipiseră de preşurile care acopereau suprafaţa de pământ- în loc de podea- spoită proaspăt, iar ochii i se umeziseră. Nu putu să înainteze. O văzu atât de schimbată! „Este atât de plăpândă şi totuşi atât de frumoasă, ca un înger!” îşi zise în gând.

– Hai, draga mea, vreau să te îmbrăţisez spuse printre lacrimi Rodica.

 – Draga mea prietenă, nepreţuita mea!

Atât putu să spună Ina. Se aplecă s-o îmbrăţişeze. O sărută pe obraji şi îi şterse lacrimile cu un şerveţel pe care îl avea în mână, parcă pregătită pentru această scenă. Se aşeză lângă ea şi îi luă mâinile. I le sărută.

– Ce dor mi-a fost de tine, draga mea! În fiecare dimineaţă mă uit spre uşa garsonierei tale şi parcă te văd încuind-o, plecând odată cu mine la metrou, spre serviciu.

 – Draga de tine, nici eu nu pot uita bunătatea ta, cât am fost vecine. Nu am cuvinte să-ţi mulţumesc pentru tot!

Stătură câteva minute în şir să-şi mai revină. Ina se ridică şi îl invită înăuntru pe Daniel, care rămăsese afară în tot acest timp. Fiul Inei intră, o salută pe Rodica şi îi sărută mâna. Aceasta îl privi de sus până jos şi exclamă:

– Ce bărbat te-ai făcut, Daniel! Am auzit că fiul tău este mare acum şi îţi seamănă! Să vă trăiască şi să vă bucuraţi de el!

 – Sărut mâna tanti Rodica, aşa este, acum are trei ani şi este un năzdrăvan, nu stă o clipă locului! Trebuie să ne ţinem după el tot timpul să nu facă vreo trăznaie pentru că se duce în locuri unde îi atragem atenţia că nu are voie.

– Aşa sunt copiii! Şi tu şi Anna aţi fost la fel! Doar vă ştiu toate năzdrăvăniile fiindcă aţi crescut împreună de când eraţi de-o şchioapă: apoi la grădiniţă, şcoală, în tabere.

– Hai, să cărăm bagajele, Daniel! zise Ina. Ştiu că te grăbeşti să te întorci acasă unde te aşteaptă soţia şi feciorul dar nu înainte de a aranja televizorul şi a lua masa cu noi. Vreau să întindem masa în curte, la umbră, am adus bunătăţi.

Merse împreună cu Stela şi fiul ei şi aduseră toate bagajele înăuntru, cele cu alimente lăsându-le afară, la umbră. Ea se pregătise temeinic; adusese şi o masă pliantă cu scaune tot pliante pe care le păstra în boxa de la subsolul blocului şi nu le folosea.

– La toate te-ai gândit draga mea! spuse Rodica, din căruciorul ei pe care Stela avusese grijă să o aşeze şi să o scoată afară.

– Tu ştii cât sunt de meticuloasă! Ştiam de la tine că nu ai condiţii, de aceea le-am şi adus!

După ce au luat masa şi Daniel plecă, Rodica aduse o pungă cu daruri pentru Stela.

– Vă mulţumesc, nu trebuia să vă deranjaţi!

Deschise punga şi, ca un copil, începu să le înşire pe masă. Ina îi adusese în primul rând cutii cu dulciuri fine şi ciocolată. Ştia de la prietena ei că la ţară chiar dacă se găsesc, Stela nu îşi cumpără decât bomboane -dropsuri-, eugenia şi biscuiţi. Apoi, scoase un pacheţel uşor şi îl desfăcu. Înăuntru era o pijama pufoasă, groasă, pentru iarnă şi o basma din mătase naturală, în culori vii.

– O, Doamne, ce frumoase sunt! Chiar nu aveam pijamale aşa frumoase pentru iarnă iar baticul o să mi-l pun când merg în sat la cumpărături, să fiu elegantă.

– Mă bucur că îţi plac! Eram îngrijorată fiindcă nu îţi cunoşteam gusturile.

La sfârşit, Stela scoase pe masă un borcan cu miere, o pungă cu orez, una cu zahăr, un litru de ulei, câteva conserve de peşte şi o pungă de o jumătate de kilogram de cafea Jacobs.

– Vai, doamna Ina, ce v-aţi mai deranjat! Parcă aţi ştiut că îmi trebuiesc toate acestea!

– Păi, ştiu de la părinţii mei, când merg la ţară şi le duc câte ceva, se bucură enorm!  Mierea este de la ei, au stupi. M-am gândit să vă aduc la amândouă; este naturală şi sănătoasă! Te rog să nu mă mai apelezi la persoana a doua plural. Spune-mi simplu: Ina!

– Bine, Ina! Eu am o propunere! Cât vei sta la ţară, nopţile să le dormi la mine! Am o cameră în plus. Cu Rodica nu poţi dormi chiar dacă patul este lat, noaptea este cald, suntem în luna lui cuptor!

– Stela are dreptate, draga mea! zise Rodica. Ea are condiţii mai bune de locuit!

– Dragă Stela, mulţumesc, prima noapte voi sta aici. Eu şi prietena mea avem multe să ne povestim!

– Bine, atunci eu o să plec. Vă aştept la cină, la mine, pe la ora şase, seara.

Stela plecă. Ina se aşeză pe scaun, vis-a-vis de prietena ei. Îi luă amândouă mâinile în mâinile ei şi-i spuse:

– Sunt atât de fericită că sunt cu tine! Aş vrea ca şi tu să te simţi bine în prezenţa mea cât voi sta aici. Nu ştiu cum să fac să fie bine. De aceea am refuzat să merg la Stela în prima noapte.

Rodicăi i se umeziră ochii. Simţi o imensă stare de bine şi nu ştia cum să se manifeste. Îi venea să plângă de fericire. Prezenţa prietenei sale îi dădea o putere imensă, simţea că ar putea să se ridice în picioare şi să o îmbrăţişeze. Făcu o sforţare cu mintea, se încordă, dar picioarele nu răspunseră de niciun fel. Renunţă. Închise ochii şi lacrimile începură să-i curgă şiroaie.

– Scuză-mă, draga mea! Sunt fericită că eşti aici dar sunt momente că nu mă mai pot suporta în scaunul cu rotile. Aş vrea să te îmbrăţişez pe picioarele mele!

Scrie un comentariu