Nicolae Roșianu 
După modelul formulei finale analizate – „Iar eu încălecai pe-o șa și vă spusei povestea așa” – au apărut numeroase formule care prezintă o foarte mare varietate. Noile formule iau naștere printr-un proces ingenios: șaua este înlocuită printr-o ființă sau printr-un lucru; rezultatul va fi însă același, întrucât ființa introdusă în formulă este o insectă, o pasăre sau o altă vietate care, bineînțeles, nu poate fi folosită ca „mijloc de transport”:
„Iar eu încălecai pe-o viespe
Și vă spusei astă poveste”
„M-am suit (încălicat) pe-un pai de secară
Și v-am spus o poveste în ia(stă) sară”
„Și m-am suit pe-o roată
Și v-am spus-o toată”
„Iar eu venii călare pe-un cocoș,
Ca să nu viu pe jos,
Și vă spusei astă poveste
Care-a fost și nu mai este”
„Și mă suii p-un cocoș
Să nu viu pe jos
Și p-un arici
De-ajunsei până aici”
„Și-ncălecai pe-un mărăcine
Să m-asculte orișicine”
„Încălecai pe-o mia pârlită
Să fie povestea răspândită”
„Mă suii pe-o găină
Să nu viu pin tină”
„Ș-apoi încălecai pe-o coasă
Și vă spusei o poveste frumoasă”
Cele nouă formule finale nu sunt altceva decât concretizări diferite ale elementului D care, de data aceasta, depășește limita verosimilului. […] Formula devine negativă, însuși D transformându-se într-un purtător al negației, el fiind o variantă a „formulei imposibilului”.
Varietatea elementului D se datorește și faptului că „mijloacele de deplasare” sunt practic nelimitate, utilizarea lor depinzând în exclusivitate de imaginația și talentul povestitorului.
Cu timpul, legătura noilor formule cu vechile modele pe baza cărora au apărut începe să fie mai puțin sesizabilă. […] Înclinăm să credem că, inițial, formulele finale care se referă la prezența povestitorului cuprindeau majoritatea elementelor. Astfel de formule se foloseau numai în cazul când basmul se încheia cu nunta eroului, participarea la ospățul împărătesc fiind un „vis” atât al povestitorului, cât și al ascultătorilor, care mâncau „numai mămăliguță cu zama ei” (Rădulescu-Codin) și „înghițeau în sec și-și lingeau buzele numai gândindu-se la vinurile și mâncările împărătești” (Stăncescu).
Treptat, pe măsură ce formulele respective au început să fie folosite și în acele basme unde nu avea loc niciun fel de nuntă, unde elemente, ca acțiunile povestitorului la nuntă sau prezența povestitorului la nuntă, erau de prisos, ceea ce a și dus la excluderea lor din formulă. Fără elementele respective, formulele pot să încheie orice basm, indiferent dacă nunta are sau nu loc.
Până acum, în formulele analizate, negația era exprimată indirect; paralel însă apar și formule în care negația este directă. De data aceasta, purtătorul negației va fi elementul B (poveste), care se va transforma în B-nonV (minciună):
„M-am suit pe o prăjină
Și v-am spus o minciună”
„Ș-am încălecat pe-o căpșună
Și v-am spus și eu o minciună”
„M-am încălecat pe-un pai de secară
Și v-am spus o minciună în astă sară”
„Mă suii pe-o rădăcină
Și vă spusei astă minciună”
„Mă suii pe-o custură ruginoasă
Și povestea fu cam mincinoasă”
„Mă suii pe un cărbune
Și n-am ce mai spune.
M-am suit pe o custură ruginoasă
Și-o spusei cam mincinoasă”
În aceste formule elementul D se păstrează, dar nu se mai alătură elementului B (poveste), ci elementului B-nonV (minciună). Trebuie, de asemenea, să subliniem prezența rimei (asonanței) în formulele de mai sus; prin urmare, alegerea lui D nu se face la întâmplare. În primul caz, D rimează cu B (viespe-poveste), iar în al doilea toate rimează cu B-nonV (prăjină-minciună, căpșună-minciună, rădăcină-minciună).
