Nicolae Roșianu
Dacă în formula inițială povestitorul urmărește să creeze o anumită atmosferă propice comunicării și, bineînțeles, receptării basmului, în formula finală destramă această atmosferă, revenind, de regulă, la tonul de glumă […].
Cel mai frecvent final în basmul românesc este concretizat în următoarea formulă:
„Iar eu încălecai pe-o șa și vă spusei povestea așa”.
Având în vedere faptul că „încălecai pe-o șa”, atât separat, cât și în contextul folcloric, rămâne, la primă vedere, ininteligibilă – în privința sensului pe care povestitorul ar putea să-l dea încheierii basmului prin folosirea formulei respectiv – B. P. Hasdeu încearcă s-a explice apelând la italiana veche. Astfel, identificând în Decameronul lui Boccaccio expresia „novella a cavallo”, Hasdeu presupune că în italiana veche basmul se numea „novella a cavallo”; prin urmare, expresia „încălecai pe-o șa” trebuie considerată o moștenire latină. În ceea ce privește sensul expresiei respective, autorul încearcă să-l explice etimologic: în latină, „inequito” (încalec), construit cu dativul, înseamnă „a râde de cineva”, „a-l lua peste picior”, așadar – continuă Hasdeu – expresia noastră, „încălecai pe-o șa”, este sinonimă cu „am glumit sau am mințit”.
Desigur, sensul poate fi și acela de care vorbește Hasdeu, dar explicațiile privind apariția formulei respective nu credem că trebuie căutate atât de departe, ci în însuși basmul românesc. Formula capătă sens numai dacă o încadrăm în sistemul celorlalte formule finale românești. […]
Încercăm „reconstituirea” formulei probabile după modelul căreia a luat naștere formula noastră:
Am fost și eu acolo, apoi am încălecat pe un cal (pe-o șa, pe un cal cu șaua…) de-am venit și v-am spus povestea.
În unele basme aromâne, formula sună astfel: „… fui și eu acolo și încălecai pri un cal cu șaua și vinii z-v-aspun părămio”; „eram și eu acolo când se făcea nunta și haraua, și vhineam pe un cal cu șaua…”
Nu trebuie ignorat și un alt aspect: avem de a face cu o formulă în versuri, mult simplificată, căreia ritmul și rima i-au asigurat o frecvență deosebită. Desigur că, un timp, versiunile în proză și în versuri au circulat paralel, apoi, treptat, formula în proză a încetat să mai fie folosită.
În privința sensului acestei formule, considerăm că nu e nevoie să apelăm la limba latină pentru a demonstra că „încălecai pe-o șa” este sinonim cu „v-am mințit”; sinonimia, însă, după părerea noastră, nu se datorează latinescului inequito. Sensul respectiv („am glumit”, „am spus o minciună”) nu este dat de expresia ca atare, ci de elementul P (prezența povestitorului la ospățul din poveste). Alăturarea acestor două elemente care se exclud, logic imposibilă (povestitor, persoană reală, contemporană cu ascultătorii – timpul din basm), imprimă formulei sensul pe care Hasdeu îl deslușește ca provenind din limba latină.
Credem, totodată, că atât povestitorii, cât și ascultătorii presupun în general existența calului când folosesc expresia „încălecai pe-o șa”, și nu se gândesc la șa, ca atare, deci la un fel de „șa zburătoare”, gen „covor zburător” (cu toate că nici această posibilitate nu este exclusă). Ipoteza noastră poate fi susținută și de existența în limba vorbită a unor expresii în care cuvântul șa are sensul arătat mai sus: „urcă-te-n șa”, „dă-te jos din șa”, „saltă-l în șa”, „a căzut din șa” etc. […]
Așadar, formula finală „Iar eu încălecai pe-o șa și vă spusei povestea așa” a apărut, fără îndoială, pe baza unor modele al căror sens l-a păstrat, redându-l într-o formă simplificată, concentrată.
Am insistat mult asupra acestei formule întrucât înțelegerea sensului pe care ea îl exprimă și, mai ales, identificarea elementelor structurale – care de fapt sunt purtătoare ale sensului respectiv – ne ajută la înțelegerea altor formule finale construite pe același principiu.
