Între două glume

Gluma (ironia, parodia) din formulele basmului fantastic o reîntâlnim în proverbe; „când o prinde mâța pește și coada de urs o crește”; „când mi-o crește iarbă-n barbă”; „când mi-o crește păr în călcâie (în palmă și-ntre dește”) etc.; o reîntâlnim, de asemenea, în cântecele și strigăturile de nuntă: miresei i se promite că va fi dusă din nou la maică-sa, „când o face plopul mere și tânjala vinețele”, „când s-o-ntoarce gârla-ncoace”, „când mi-o cânta știuca-n baltă” etc. În sfârșit, același ton ironic îl găsim în promisiunea flăcăului: el își va face mândra mireasă „când o crește mintă-n tindă” și „busuiocul până-n grindă”, „când o face plopul nuci și răchita mere dulci” etc.¹ Modelul îl întâlnim concretizat și într-un cântec haiducesc slovac: haiducul îi promite iubitei că o va lua de nevastă „când va cânta cocoșul de pe casă”; este vorba de un cocoș metalic, pe care fata îl înlocuiește cu un cocoș adevărat, „desființând astfel formula imposibilului².

Iar exemplele din creația orală a altor popoare vin să confirme universalitatea modelului, dar și particularitatea concretizărilor, ajungându-se până la nuanțe ce țin de specificitatea categoriilor folclorice:

Formula imposibilului în basm:

• „când mâncau șoarecii pe pisici”; „când râurile erau de lapte și malurile de mămăligă”; „când se punea cocoșul de clocea”; „când erau muștele cât găluștele de le prindeau vânătorii cu puștile”; „când se ducea soarele la mâță și-o gâdila sub talpă” (basm românesc);
• „când șoarecele era bărbier”; „când eram tata lui tata”; „când legănam pe mama și pe tata” (basm turc);
• „când grâul creștea pe gheață” (basm tătar);
• „când găinile aveau dinți” (basm francez);
• „când iepurii alergau după câini” (basm slovac);
• „când porcii vorbeau în versuri” (basm englez).

Formula imposibilului în descântec:

• „unde cocoș nu cântă”; „unde stă peștele fără apă”; „unde stă apa în ciur și meiul în pătul” (descântec românesc);
• „când se vor aduna „luna din cer, mortul din groapă și piatra din mare” (descântec ucrainean);
• „când se vor întâlni „luna din cer, lupul din pădure și piatra din baltă” (descântec german).

Formula imposibilului în proverbe (zicători):

• „când o face salcea (salca) nuci (mere) și răchita mere dulci (pătlăgele)”; „când s-o întoarce Oltu înapoi”; „când s-o mai face mama fată mare”; „când s-or mai împreuna malul acesta cu celălalt”; „când or crește la cai coarne”; „când o cânta știuca-n baltă și racul sus în poiată”; „când mi-oi vedea ceafa”; „la paștele cailor”; „la sfântu așteaptă” (zicale românești);
• „la sf. Mihail în mai” (zicală poloneză)
• „când va oua pisica” (zicală cehă)
• „când o făta vaca un mânz”; „când s-o însura lupul cu oaia”; „când s-o împăca apa cu focul” (zicale sârbești)
• „când o curge Volga-n sus”; „când o fluiera racul în vârful muntelui”; „când s-o face lupul oaie, ursul văcar și porcul grădinar”; „când o cânta peștele”; „când o să-ți vezi urechile”; „când o prinde vițeaua nostră un lup”; „când vor crește flori pe piatră” (zicale rusești)

Ne oprim aici. Este evident, credem, că avem de a face cu un model universal (valabil pentru formula imposibilului din folclorul tuturor popoarelor), concretizările modelului însă se fac în funcție de rolul pe care o formulă îl are într-un context (gen folcloric) concret. Desigur că interferențele dintre genuri – inclusiv dintre formule – nu sunt excluse: din contră, ele constituie un fenomen foarte frecvent, dar „călătoria” unei formule de la o piesă folclorică la alta, de la un gen la altul, nu se face mecanic, ea fiind „dirijată” după niște reguli destul de stricte, nerespectarea lor putând duce la modificări fundamentale, de pildă la schimbarea „profilului” unei piese folclorice (cf. înlocuirea formulei imposibilului din cântecul liric cu o formulă de același tip, dar din basmul fantastic).

„Specializarea” formulei imposibilului am demonstrat-o analizând structura și funcțiile acestui tip de stereotipie în basmul universal. Concluzia: atât în basmul fantastic român, cât și în basmele altor popoare se poate constata o diferență evidentă între tonul formulelor tradiționale și tonul narațiunii propriu-zise. Am subliniat tonul de glumă, ironic, tonul de parodie al formulelor inițiale și finale. Nu credem că exagerăm dacă vom afirma că basmul fantastic este încadrat între două glume.

Fragmentul anterior poate fi citi aici.

(va urma)

(fragment din „Formula imposibilului”, Eseuri despre folclor, Editura Univers, 1981)

¹Vezi Ov. Bârlea, Poetică folclorică, București, 1979, pp. 153- 154

²Vezi P.G. Bogatiriov, op.cit. anterior, pp. 207-209