Nicolae Roșianu
Am folosit termenul de maximă nu întâmplător. În primul rând, eterogenitatea creației aforistice fiind recunoscută, am recurs la termenul pe care l-am considerat cu o sferă mai mare de cuprindere. În al doilea rând, maxima desemnează – în accepțiunea pe care noi i-o acordăm – atât proverbele, cât și zicătorile (autentic populare), cât și alte forme de exprimare a înțelepciunii, a căror origine folclorică este mai puțin sigură. Când folosim termenul de proverb (zicătoare), natura folclorică se subînțelege, dar nu toate proverbele și zicătorile incluse în culegeri se încadrează strict în noțiunea de folclor, în multe cazuri sursa cultă putând fi dovedită (ceea ce nu ne dă dreptul să le excludem din culegeri). În nici un alt gen folcloric întrepătrunderea dintre literatura cultă și cea populară nu este atât de evidentă ca în cazul maximei, iar încercarea de a stabili originea (populară sau cultă) rămâne, de cele mai multe ori, fără un rezultat valabil, întrucât citarea celei mai vechi scrieri (cunoscute) în care apare o maximă nu întotdeauna indică sursa (cultă?) adevărată; în nici un caz nu trebuie ignorată posibilitatea existenței unei surse anterioare (poate chiar folclorice).
Problema originii (vechimii) maximei nu trebuie însă abandonată. Și aici trebuie avut în vedere același principiu pe care l-am enunțat în legătură cu abordarea morfologică și genetică a basmului. „Oricât de minuțioasă și de exhaustivă ar fi studierea producțiilor folclorice în cea ce privește conținutul lor și oricât de fină și de sagace ar fi analiza formelor în care acestea s-au realizat – scria Ov. Bârlea – cercetarea nu e completă”, pentru că „faptele de folclor, ca și orice fenomen cultural, au și dimensiune istorică, fiind ancorate cu un capăt într-o anumită perioadă istorică, în vreme ce celălalt capăt, capătul de sfârșit, este fie cuprins într-o perioadă mai târzie la producțiile dispărute din circulația vie, fie suspendat virtual către viitor la cele încă vii în repertoriul contemporan”.1
Culegerea folclorului a început destul de târziu (spre sfârșitul sec. XVIII), dar nu trebuie să ignorăm faptul că foarte multe piese folclorice au fost consemnate în scris, ele intrând în componența unor scrieri din cele mai vechi timpuri. În această privință – scrie mai departe autorul – „situația cea mai privilegiată a avut-o fără îndoială proverbul, larg utilizat atât de scriitorii greci și latini, cât și de unii întemeietori de religii, încât s-au putut înjgheba adevărate colecții de proverbe antice, grecești, latinești etc. și pe temeiul acestor atestări istoria proverbului poate fi construită pe un teren deplin solid”.2
Această „situație privilegiată a proverbului” însă oferea numai niște premise și nicidecum rezolvarea problemei originii proverbului. Este complet eronată afirmația conform căreia variantele livrești sunt mai vechi decât variantele orale, constituind sursa acestora (W. Anderson, M. Gaster, A. Wesselski ș.a.). Folcloristul nu trebuie să piardă din vedere faptul că variantele livrești care ne-au parvenit sunt de cele mai multe ori prelucrări ale variantelor folclorice – prelucrări făcute în spiritul gustului și ideologiei epocii respective, oferindu-ne desigur date interesante „nu numai pentru problemele de cronologie a tipului cercetat, ci și pentru lămurirea mai amănunțită a legilor potrivit cărora au loc prefacerile în variantele intrate în circulația orală”.3
Problema originii maximelor a preocupat pe mulți folcloriști; I. C. Chițimia, de pildă, în amplul său studiu consacrat paremiologiei, recomandă aceeași prudență: este adevărat că multe proverbe sunt întâlnite în texte scrise, dar asta nu înseamnă că de acolo „au pornit în lume”. Textele înseși (biblice, esopice etc.) „au folosit tezaurul creației populare orale”; și „nimeni nu poate contesta că popoarele au avut o literatură orală cu mult mai înainte de a avea texte scrise care s-a bazat în măsură decisivă pe această experiență de viață și creație orală”.4 Chiar și acele maxime a căror origine cultă este certă trebuie privite în acest context; proverbele sunt, de fapt, „temelia populară a maximelor culte” – scrie Tudor Vianu – , alcătuind și „baza lingvistică a artei acestora”.5
Așadar, atributul popular (maxima populară) l-am folosit nu atât pentru a indica originea strict folclorică a maximelor de care ne ocupăm, cât mai ales pentru a sublinia marea lor circulație orală. Iar concluzia este destul de sceptică: nu poate fi considerată decât temerară strădania acelor folcloriști care s-ar încumeta să caute locul de baștină al maximelor comune (asemănătoare sau identice) și să le stabilească direcția posibilă de deplasare. O maximă (cultă sau populară, autohtonă sau împrumutată) odată intrată în circulație, se va supune legilor generale ale folclorului, devine un bun comun (național sau universal), iar problema sursei, a itinerariului posibil nu mai prezintă importanță; în același sens în care nu mai prezintă importanță împrumuturile vechi, de exemplu, în limba română: ele nu mai sunt simțite ca neologisme – scrie Al. Graur – „au fost încorporate în limba noastră, au fost adaptate la flexiunea românească, și-au format derivate”, suferind totodată și „modificări fonetice care le-au dat o nouă înfățișare românească (s.n. – N.R.).6 O remarcă asemănătoare face I. A. Zanne referitoare, de data aceasta, la proverbele „împrumutate” (traduse din alte limbi sau venite la noi pe altă cale): după ce au fost preluate ele pot fi privite ca „proverbe curat românești” (s.n. – N.R.)7
* prima parte a articolului poate fi citită aici.
1Ov. Bîrlea, Metode cercetare a folclorului, București, 1969, p.159
2Ibidem, pp. 163-166
3Ibidem, p. 167
4I. C. Chițimia, Folclorul românesc în perspectivă comparată, București, 1971, p.251
5T. Vianu, Dicționar de maxime comentat, București, 1962, pp. 6-7
6Al. Graur, Prefață la Ediția I a vol. Dicționar de neologisme, Ediția II, București, 1966, p. 5
7I. A. Zanne, Proverbele românilor, vol. I, București, 1895, p. XXXVIII
(fragment din „Model și variantă în maxima populară”, Eseuri despre folclor, Ed. Univers, 1981)
(sursa foto: istoriiregasite.wordpress.com)
