„În timp ce scriu e o-nfășurare-desfășurare în piept pe care mintea o preia, o răsucește și o trage-n fire de cuvinte”[1]

Exuvii este o carte a corpului, a corpurilor succesive de care a avut parte scriitoarea în propria ei biografie. Pentru Simona Popescu corpul nu înseamnă un timp pierdut, ci un timp paralel, reactualizat prezentului absolut. În acest timp nu există un singur corp, ci mai multe, nu există o singură identitate, ci o suită de identităţi. A parcurge volumul înseamnă a trăi experienţa scriitorului. ,,Ele-eu-multele se uită unele la altele, se văd unele pe altele, se aud unele pe altele, se gândesc unele la altele şi nu se cunosc”[2]. Senzațiile existente fac din acest roman unul al percepţiilor, al eului însoțit mereu de corporalitate, unde se naște problematica scrisului și relația scris-corporalitate.

Exuvii e o lectură despre experiența simonismului. Totodată, putem vorbi despre o curajoasă, sinceră şi fascinantă lecţie de anatomie pe care autoarea o realiza în public asupra propriului eu și care îşi fascinează cititorul, oferindu-i posibilitatea de a contempla experienţele profunde ale celuilalt. O lectură fascinantă prin stil și prin complicitatea pe care o creează între cititor şi scriitor. ,,O, nu, eu nu este un altul, cum s-a zis și-apoi tot repetat. Trag din mine putere, așa cum corpurile cerești trag din spațiul cosmic materie […] Eu sunt coprezențe de eu, multiplu de eu. Mă plimb prin lume și prin capul meu…”[3]. Treptat, romanul Simonei Popescu dă trup literar ideilor.

Conform dicţionarului Laroussse, ,,exuvie’’ este un substantiv feminin, ce provine din latinescul „exuviae”, care înseamnă piele şi presupune ,,une ancienne cuticule rejetée à l’occasion de chaque mue chez les arthropodes’’, cu alte cuvinte e învelişul rezultat prin năpârlirea şi ieşirea adulţilor din pupe. Exerciţiul colecţionării acestor exuvii, vârstele, senzaţiile, sentimentele contradictorii, nostalgiile, totul e redat prin dublul exerciţiu al scrisului. Incursiunile în adâncurile fiinţei îi dezvăluie o lume miraculoasă şi neobişnuită în acelaşi timp, o lume a voluptăţilor şi coşmarurilor. Această latură duală a lumii este excelent redată în capitolul Văgăunile, acele spaţii aproape magice ale ascunderii şi ale retragerii. „În văgăuni am avut senzaţia aia ciudată: că mă privesc din afară aşa cum te priveşti în vis pe tine şi tu eşti un fel de duh, un fel de aer lucid, diferit cu totul de cel care doarme în învelişul tău de carne”[4]. Scriitoarea simte esenţa umanului nu în unicitate, ci în multitudinea chipurilor sale, rămânând totodată egală cu sine însăşi, iar prin acest exerciţiu câştigâ pariul de autenticitate.

Pentru Simona Popescu lumea are alcătuirea limbajului şi limbajul forma minţii, iar ea vine să dea coerenţă şi sens aventurilor corpului. E o lectură ce se deosebeşte mult de cele pe care le citim în mod obişnuit. E o carte de proză a unei poete şi prozatoare de excepţie. Nu are acţiune, deşi mereu se întâmplă ceva. Trupul şi sufletul ,,năpârlesc’’ din când în când, celulele fiinţei se schimbă odată la şapte ani, peisajele din jur se modifică, prietenele sunt altele, cuvintele pe care le ştii sunt tot mai multe, cărţile pe care le citeşti sunt tot mai complicate. Autoarea este o fiinţă care nu-şi abandonează la întâmplare carcasele în care a locuit. Le adună, le dă un sens şi reînvie în acest fel o unitate pierdută a trupului său. „Aparența e multitudine și esența e unicitate, așa ți s-a explicat, așa ai citit prin cărți mai târziu. Dar ce citești prin cărți nu ți se potrivește. Ești unul în aparență, dar esența ta e multiplul, o mulțime matematică, nesfârșite permutări”[5].

Întreg volumul e încărcat de un limbaj ca semn irepetabil, multiplu, care-l pune pe cititor în ipostaza unui „hermeneut” conştient că interpretările sale se află pe un teren fragil, astfel că numai despre metaforele titlului, Exuvii, s-ar putea vorbi la nesfârşit. Acest joc al vocilor narative, fragmentele povestite la persoana a doua se confundă pe neaşteptate cu acelea relatate la persoana întâi sau a treia ce ambiguizează atât de mult perspectiva prin care sunt prezentate evenimentele, încât spațiul temporal devine un element neimportant. Scrisul simonesc face loc cititorului în intimitatea sa, iar autoarea pare a fi una dintre condiţiile de bază ale supravieţuirii literare. Cu toţii putem fi de acord cu afirmaţia că scrisul reprezintă afirmarea de sine în raport cu idealul divin al creaţiei.

Cartea aduce în atenţia cititorilor viziunea diferită a Simonei Popescu de a face literatură. Consider că literatura autoarei merită atenţia noastră din mai multe puncte de vedere. Marea autenticitate a acestei cărţi, Exuvii, vine treptat. Devenirile feminităţii sunt într-un fel, devenirile unor câmpuri corporale. Încercarea romanului stă tocmai în recuperarea tuturor acestor ipostaze feminine prin recâştigarea sufletului femeiesc. Această carte vie respiră prin trupurile a nenumărate femei-fetiţe, care dialoghează între ele inversând scurgerea timpului, un timp reversibil, un prezent simultan, care devine şi cel al cititorului.

Simona Popescu are o vocaţie a scrisului sincer, dezarmant, totul fiind redat şi alcătuit din fine nuanţe psihologice. Cititorul regăseşte o lume plină de imagini, energii, simone şi anti-simone cu care ajungi negreşit să te identifici. Exuvii e o poveste a metamorfozelor vârstelor şi mentalităţilor, un registru de trăiri, o suită de tablouri ale micilor universuri simoniene. Pornind de la un spaţiu greu de stăpânit, aproape imposibil de studiat, autoarea îşi concentrează puterea de explorare şi reprezentare într-o scriitură analitică cu numeroase pasaje de pură seducţie estetică. „Fraze greoaie, interminabile, neduse până la capăt, pierzând sensul. Proliferări de cuvinte ca un dezmăț de veruci pe o piele expusă din decolteu. Pateticoidisme, meaforite, fundițe lexicale. Îmi amintesc de plăcerea extatică de a mă exprima”[6].

Totodată, prin Exuvii, descoperim ce înseamnă „plăcerea textului“, plăcerea de a-l scrie, de a străbate „la bordul lui“ spațiul altor texte, plăcerea de a-i descoperi consistenţa şi de a calcula efectele seducţiei sale în cititor. De remarcat că această plăcere a textului e curiozitatea descoperirii propriei sensibilităţi, cu formele ei nostalgice, cu crizele trecerii de la copilărie la adolescenţă, la maturitate. Autoarea cărţii şi Simona, personajul principal al „experiențelor“ cuprinse în ea, sunt realităţi concrete, pe când Simona, acest ins textual, în care se adună atâtea şi atâtea trăiri, senzaţii, imagini devine un concept. Capitole şi pasaje întregi sunt o invitaţie la lectură. Cartea aceasta e o fiinţă care strânge în mod armonios stări, senzaţii, amintiri, astfel spus e credinţa autoarei că scrisul reprezintă firul fragil de a te întâlni cu tine. Din perspectiva copilului universal îi spionează pe ceilalţi, se gândeşte la o sumedenie de minunate aiureli, face şi desface lumi miraculoase, în care ea însăşi este, involuntar, personajul cel mai interesant.

Consider romanul Exuvii o năzuinţă cumplită a autoarei de-a fi totul, iar pentru ea scrisul ar putea fi considerat suprapersonajul fiinţei sale. În carte, scriitoarea rămâne egală cu sine însăşi, câştigând pariul de autenticitate pe care şi l-a propus. Am putea să-i privim romanul ca pe un poem şi-i vom realiza adevărata valoare.

BIBLIOGRAFIE

1. OPERA
2. Simona, Popescu, ediţia I, Exuvii, Nemira, Bucureşti, 1997.
3. Simona, Popescu, ediţia a II-a, Exuvii, Paralela 45, Piteşti, 2002.
4. Simona Popescu, ediţia a III-a, Exuvii, Polirom, Iaşi, 2004.
5. Simona, Popescu, ediţia a IV-a, Exuvii, Polirom, Iaşi, 2007.
6. Simona, Popescu, ediţia a V-a, Exuvii, Polirom, Iaşi, 2011.
7. DICŢIONARE, ISTORII LITERARE ŞI SINTEZE
8. Dicţionar analitic de opere literare româneşti, coord. de Ion Pop, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007.
9. Dicţionarul scriitorilor români, coord. de Mircea Zaciu, Papahagi Marian, Sasu Aurel, Editura Albatros, Bucureşti, 2002.
10. Dicţionarul general al literaturii române, coord. de Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006.
11. Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol. V, Editura Niculescu, Bucureşti, 2000.
12. Marian Popa, Dicţionar de literatură română contemporană, Editura Albatros, Bucureşti, 1971.

III. STUDII CRITICE ÎN VOLUME (SELECTIV)

1. Johan Huizinga, Homo Ludens, Încercarea de determinare a elementului ludic al culturii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003.
2. Mihaela Ursa, coordonator, Divanul scriitoarei, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2012.
3. Simona Sora, Regăsirea intimităţii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008.

1. PERIODICE
2. Crăciun, Gheorghe Un roman inedit, în „Observator cultural”, nr. 670, 2013.
3. Crăciun, Gheorghe Scurtă introducere în simonologie,; prefaţă la Exuvii, ediţia a II-a, Editura Paralela 45, 2002.
4. Crăciun, Gheorghe Pactul Somatografic, Stereogramele Simonei Popescu. Trup, transformare, plăcere., în ’’Observator cultural’’, nr. 135, 2002.
5. Cârstea, Svetlana Simona Popescu-Exuvii, în ’’Exces’’, Bucureşti, nr. 7, februarie 1998.
6. Cuţitaru, Codrin Liviu, Femeia textual, în ’’Timpul’’, Iaşi, nr. 2-4 1999.
7. Deciu, Andreea, Cititor cu ziua în ’’Vineri’’, supliment al revistei Dilema, Bucureşti, nr.4 februarie 1998.
8. Mihăilescu, Dan C. Sorbitor, „22”, nr. 10/1998.

[1] Simona Popescu, Exuvii, ediția a 4-a, Iași, Editura Polirom, 2007, p. 171

[2] Simona, Popescu, Exuvii, ediţia a 4-a, Iaşi, Editura Polirom, 2007, p. 18

[3] Simona Popescu, Exuvii, ediţia a 4-a, Iaşi, Editura Polirom, 2007, p. 15

[4] Simona, Popescu, Exuvii, ediţia a 4-a, Iaşi, Editura Polirom, 2007, p. 128

[5] Simona Popescu, op.cit., p. 19

[6] Simona Popescu, Exuvii, ediția a 4-a, Iași, Editura Polirom, 2007, p. 261