Ce este totuși epitetul? Un determinant unilateral care are funcția de a „reînnoi semnificația nominală” a unui cuvânt sau de a accentua o proprietate caracteristică a obiectului determinat; rezultă astfel cele două categorii de epitete amintite mai sus, numite de Veselovski tautologice și explicative. Iar exemplele sunt luate din creația populară și nu sunt altceva decât îmbinări de cuvinte identice (deci o tautologie), ele sugerând principiul luminozității, al strălucirii (cf. și aur galben în folclorul sârbesc); nu același lucru se poate spune despre cea de a doua categorie de epitete (explicative): aici se are în vedere o proprietate esențială – esențialitate relativă, bineînțeles, întrucât ea depinde de un anumit scop, urmărindu-se „perfecțiunea ideală” (vezi lumea ideală din basm și epos, despre care am vorbit în cadrul abordării eroului folcloric, unde strălucirea autului, a altor metale rare sau strălucirea pietrelor prețioase abundă, transformându-se de multe ori în epitete-metafore, și ele făcând parte, după Veselovski, din categoria epitetelor explicative). Și se ajunge la epitetele constante prin procesul denumit de savant pietrificare; avem de-a face, afirmă Veselovski, cu pietrificarea sau generalizarea epitetului. Este interesant că în acest caz, de regulă, semnificația inițială a determinantului se pierde, transformându-se într-un epitet generalizat, cu o semnificație nouă; de pildă, culoarea albă (țar alb, voinic alb, zile albe etc.) desemnează starea dorită, ideală; tot ce e demn de cinstire, de laudă trebuie să fie alb: „impresia reală, fiziologică a luminii și culorii servește drept expresie a perceperii psihice pe care o sugerează și tocmai în acest sens se transferă asupra obiectelor ce nu sunt susceptibile de apreciere senzorială”; apare astfel metafora care stă la baza simbolismului culorilor în literatura populară. Demonstrația poate fi continuată cu alți determinanți (de aur, aurit, verde, negru, bătrân, bun), tuturor acordându-li-se o semnificație nouă, fapt atestat și de apariția epitetelor duble, doar aparent pleonastice (bătrânul Ilia cel bătrân, negrul nor cel negru etc.), întrucât ele desemnează sinonimic doar din punctul nostru de vedere, creatorul popular simte nevoia unui nou determinant, primul, cel constant (pietrificat, invariabil), nemaifiind perceput ca epitet propriu-zis. (va urma)
Nicolae Roșianu 18.09.2024
Ce este totuși epitetul?
