În urma urmelor mele

S-a ridicat din pat. O vedeam din spate îndreptându-se către baie, mă aflam în faţa frumuseţii pure, picioarele lungi, şoldurile înguste şi umeri fragili, îi sporeau aerul de manechin care defilează pe podiumul marilor case de modă. Un produs de lux cu musculatură elastică, delicioasă, cu abdomen plat şi fese rotunjite fin. Când a deschis uşa, i-am zărit sânii mici şi fermi ivindu-se de sub părul lins, lăsat să curgă în voie peste umeri. Era suficient de tânără în comparaţie cu mine pentru a nu avea inhibiţii. La fel de uimit şi descumpănit rămâneam şi când o descopeream lucrând în atelier. Cu bandana peste frunte, îmbrăcată în cămaşă ecosez şi salopetă de blugi, îşi exacerba calităţile şi defectele în mişcarea creionului sau a cărbunelui, în zigzag-uri şi cercuri, în mari dezlănţuiri de magie şi intuiţie a formei. Pe cât de complicate şi misterioase erau lucrările, cu atât mai ieşite din comun, mai imposibil de descifrat cu ochiul diletantului. Ascultându-l pe Chopin, în transele ei ce o devorau pe dinăuntru.

Surprinsă în ceremonialul amorului şi al creaţiei – când era mai presus de ea însăşi – mă întrebam, nu fără motive întemeiate, dacă această tânără atât de talentată, rebelă şi misterioasă mă iubeşte cu adevărat. De fapt, bântuit de vanităţi şi îndoieli voiam să aflu ce a atras-o către mine, ce mecanism benign îi declanşase interesul pentru un arhitect uşor blazat, uşor grizonant, cu destui ani în plus faţă de ai ei. Ştia la ce mă gândesc în timp ce-mi mişcam buza de sus ca un cimpanzeu, bănuia cum şi o singură greșeală m-ar fi costat întregul univers clandestin pe care îl construiam alături de ea. Ce nu ştia Lilith – şi nici eu nu cunoşteam răspunsul acestei întrebări – era felul în care o vedeam şi o apreciam la o judecată rece şi tranşantă, căci existau şi astfel de spaţii înguste de trecere, ca să nu te rătăceşti definitiv. De cele mai multe ori rezultatul rămânea în umbră, neconcludent. Şi, într-adevăr, când mă descotoroseam de viermele pasiunii şi raţiunea se strecura precum o şopârlă iute care priveşte prudent în toate părţile, o întrebam sec şi la obiect:

 – Lilith, tu pe unde mă ţii?…

Regretam imediat, mi se părea a fi vorbit altcineva în locul meu, dar continuam s-o privesc, tocmai obligând-o să vorbească. Mă privea şi ea ca pe unul care a dat buzna în cameră fără să bată la uşă, nu se mira, însă chipul frumos rămânea fără expresie, traversat de ceva subţire şi tăios ca lama briciului. Abia atunci mă speriam, ca şi cum aş fi presimţit o furtună extrem, extrem de depărtată, un tsunami care va lovi în plin. Dar continuam să înaintez prin bezna emoțională, cum aş fi înfruntat saltul de la un trapez la altul fără plasă de protecţie, cum aş fi primit vestea unei boli incurabile făcând șpagatul sau lumânarea.

 – Sebastian, ce întrebări bizare pui uneori! Tu eşti bărbatul, eu sunt femeia ta, râdea cu fulgerele în dinţii mici şi sclipitori de copil în prepubertate. Ca la ţigani, tu înainte, eu, după. Însă priveşte cu atenţie în urmă, în urma urmelor mele. Trebuie să mă aperi de cei răi şi de mine însămi!

 – Ei, lasă-mă! De duşmanii închipuiţi ori de cei reali?

– Probabil şi de unii şi de alţii…

 – Jur pe ce am mai scump! Mă voi înarma cu buzdugane fermecate şi-am să le trimit direct în bestii şi zmei, îmi permiteam glume şi ironii, atâta vreme cât simţeam între noi o legătură solidă, care lucra încă.

  A zâmbit, dar am simţit-o cum se îndepărtează, nu-i plăcuse niciodată să desfacă firul în patru, nici al ei, nici al meu. Nu o interesa cine sunt, ce fac, de unde vin. Mă obişnuisem cât de cât cu strategia ei de apărare, de autobiografie secretă, numai că tainele fiinţei pe care o iubeşti consumă, iar eu, cu excepţia prezenţei ei zi şi noapte alături, trăiam, literalmente, în necunoscut. Intuisem  un secret esenţial, dens şi pâclos, un experiment tragic în legătură directă cu viaţa, însă nu aveam curajul să risc întrebări fără răspuns şi lăsam bariera să cadă. Mă opream tocmai din dragoste pentru această fiinţă apărută de nicăieri, această fetişcană mlădie pe care în momentele când se credea invulnerabilă – ei bine, tocmai atunci – o auzeam cum geme în adânc, asemenea unui animal rănit de moarte.

– va urma –

Fragmentul precedent din povestirea „Lilith” îl puteți citi aici: Când natura o ia razna cu flori albe.

(sursa foto: ileanaandrei.ro)