Odilia Roşianu 
La sfârșitul lunii noiembrie 2015, ne luam rămas-bun de la Antoaneta Ralian (24.05.1924 – 27.11.2015). Iar azi, când ar fi fost ziua ei, gândurile mele sunt la fel de înnegurate din cauză că ea nu mai este printre noi; în același timp însă, sunt luminate de fiecare carte unde, ascuns sau la vedere, stă scris numele său. Deoarece urmele ei rămân și vor rămâne mult timp. Poate chiar pentru totdeauna…
„Într-o carte pe care am tradus-o, un personaj bătrân se simte atât de anonim şi de inconsistent încât, ca să se convingă că există, calcă adânc în straturile de zăpadă, apoi întoarce capul ca să-şi vadă urmele, dovezi că da, există. Eu sunt ferm convinsă că încă exist. Dar, asemenea bătrânului, prin cărţulia de faţă, întorc şi eu capul, să-mi văd urmele“, scria Antoaneta RALIAN în „Amintirile unei nonagenare”.
Cărțile semnate de D.H. Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger, Lawrence Durrell, Salman Rushdie, Tennessee Williams, Raymond Federman, Russell Banks, Saul Bellow, Iris Murdoch poartă, aproape în aceeași măsură, și semnătura Antoanetei Ralian. Iar urmele ei nu se găsesc numai acolo.
(sursa foto: mediafax.ro)
Mi-o amintesc nu mai departe de 2015 venind la lansări și discuții literare pe terasa de la Kretzulescu, zâmbitoare și ușor ironică, conștientă de valoarea ei și fericită că poate fi prezentă alături de cărți, una dintre cele trei mari pasiuni mărturisite ale vieții, împreună cu traducerea și soțul. Și parcă, la fiecare eveniment sau vizită la librăria de lângă Palat, îi mai simt încă prezența…
Aș fi vrut să-i spun azi „La mulți ani!”… Sau să pot povesti mai multe despre ea. Dar nu sunt încă pregătită. Vă invit, totuși, să recitiți ceea ce am simțit atunci când a fost timpul unui „la revedere”, nicidecum al unui „adio” – Romantica antiromantică.
