Nora Iuga – mamă

Odilia Roșianu: În poezia sau în proza dumneavoastră apare deseori „Doimai”-ul (transcrierea Norei Iuga – n.m.), cu tot ceea ce presupune el, care sugerează boema, vacanța… Gândurile oricui vă citește acele rânduri (și le asociază cu persoana Norei Iuga) merg către libertate, nebunie, nopți pierdute, romantism. Pe de altă parte, însă, știu că atunci când ați văzut pentru prima oară marea erați cu băiatul dumneavoastră. Cum s-au împăcat de-a lungul vieții boema poetei, fie ea la mare, la București sau aiurea, cu atribuțiile materne? Cum a fost Nora Iuga în rolul de mamă?

Nora Iuga: Am fost absolut convinsă multă vreme că felul meu de a fi mamă este un fel ideal pentru un copil, ca să iasă din el un om întreg, liber și-un om puternic. Mai ales că era vorba de un băiat. Dar mi-e teamă că am greșit înspăimântător. Eu nu am fost niciodată ca o mamă pentru Tiberiu al meu. Am vrut foarte tare să fiu prietena lui Tiberiu și tot timpul am făcut acest lucru. Dar nu mi-am dat seama că, probabil, copiii, oricât ar fi ei de deștepți, de curajoși, de nu-știu-cum, au nevoie de mama, să-și culce capul în poala ei. Mama care să-l mângâie, să-i pună fularul, să-i spună „ai grijă să nu răcești, nu bea apa prea rece, nu te duce prea departe, ferește-te de câini”. Niciodată nu l-am învățat pe Tiberiu cum să se ferească de oameni, de animale sau de un bolovan. Am discutat cu el exact cum vorbesc acum cu tine. Nu i-am interzis nimic, Am vrut foarte tare să fie cum simte el că e bine să fie, să fie ce vrea el. I-am acordat prea mult credit unui copil și poate că n-a fost bine să fac așa. Din cauza asta, eu nu pot să mă plâng de Tiberiu. El a făcut ce-a vrut pentru că așa l-am crescut. A spus că el nu vrea să fie nimic pe lumea asta decât să fie balerin – și avea 9 ani când a zis asta – și mie mi s-a părut nemaipomenit. Într-un fel, îmi împlinea un vis. L-am dus la balet, a intrat imediat, când a terminat școala, a intrat imediat la Operă, iar peste un an era prim-balerin. Deci intuiția lui a fost perfectă. Știam eu de ce aveam atâta încredere în el…

Tiberiu este unul dintre oamenii cu cel mai frumos caracter pe care l-am văzut vreodată. E foarte bărbat, e extrem de curajos, dar este atât de sigur pe el și atât de convins că are dreptate întotdeauna… ceea ce nu este chiar bine. Pentru că e îngrozitor de nesupus. Nu știu…

Bărbatul meu era în aparență cel mai supus om din lume, dar nu știu de unde-i venea o forță teribilă astfel încât eu făceam tot ce spunea el. Deși toată lumea era convinsă că eu îl conduc. El avea o forță nemaipomenită, interioară, pe care eu i-o simțeam și știam că el mă duce pe drumul bun. Nu i-o arătam, dar făceam cum voia el întotdeauna.

Alături de soțul ei, George Almosnino (sursa foto: metropotam.ro)

Cu Tiberiu nu a mers în felul acesta… E ceva care mă doare. Uite, vezi? Am ceva în mine și la vârsta asta care încă mă doare de multe ori – faptul că eu l-am făcut să nu mă privească în felul în care privești o mamă. Asta acum mă doare. Pentru că el nu se poartă cu mine așa cum te porți cu o mamă.

Dar tot îl iubesc cel mai mult de pe lume. Da, cred că-l iubesc mai mult decât pe Caraiman…

 (Despre iubirea Norei Iuga pentru Caraiman puteși citi aici)

Odilia Roșianu: În finalul acestui dialog, îmi vine în minte un titlu al unei poezii scrise de dumneavoastră – ”teme-te, ești tânără!” și, deși poezia avea alt subiect, în alt registru, mă gândesc că e tare frumos să fii în vârstă când ești ca Nora Iuga. Vă mulțumesc pentru aceste ore de răsfăț intelectual!

Nora Iuga: Daaa… Mai spunea cineva că e frumos să-mbătrânești ca Nora Iuga. Eu îți mulțumesc pentru că m-ai făcut să mărturisesc lucruri pe care nu le mai spusesem până acum.

Imagine cover: Nora Iuga alături de fiul ei, Tiberiu Almosnino (foto din arhiva personală)