Literatura de azi 
Personalitate complexă, un nume sinonim cu „capodopera”, Michelangelo Buonarroti (6 martie 1475 – 18 februarie 1564) a fost artistul complet al Renascentismului. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului. Despre frescele ce acoperă tavanul Capelei Sixtine, opera lui Michelangelo, puteţi citi şi aici.
***
,,Doar eu mai ard în umbră şi neştire,
în timp ce soarele din lume, piere…
Când unii de plăceri, eu de durere
zac la pământ în plâns şi tânguire.”
„Trecutul îmi aduce mulţumire,
am biruit atâtea rele crude,
dar azi, sfârşit,pleoapele-mi sunt ude
şi dovedesc puterea ta, iubire…
Iar dacă pieptu-mi n-a mai fost ţintire
săgeţilor deşarte şi zălude,
azi poţi să te răzbuni, Amor, crunt jude:
doboară-mă cu gingăşa privire!
Cu pasărea ce-o scăpa zvârcolirea
din lanţuri şi din curse, iar cu anii
sfârşeşte printr-o şi mai tristă soarte,
mă-asemăn,doamnelor: mult timp iubirea
m-a fost cruţat de chinuri şi strădanii,
spre-a-mi da, acum,o şi mai aspră moarte.”
Mai lesne mor decât să mă ucidă
de mii de ori pe oră o femeie
ce moartea-n schimb iubirii vrea să-mi deie!
Ah, rană-ngrozitoare
mi-e inima, când ea-mi răsare-n minte,
ea, dragostea-mi, ce dragoste nu simte!
Cum mai trăi-voi oare?
Mi-a zis, spre-a-i da durerii şi văpaie,
pe sine că nu s-ar iubi, şi-aşa e!
Cum să mai sper de mine să se-ndure,
când ea nu se iubeşte? Tristă soartă!
Mă va împinge către-a morţii poartă?”
,,Orişice se naşte moare
şi în fuga vremii piere;
nimic viu nu stă sub soare,
Se duc genii şi durere,
mor cuvinte şi plăcere,
generaţii sub tăcere,
fum în vânt,sub soare umbră.
Viaţa veselă ori sumbră,
am fost oameni şi acuma
suntem tot ce este huma
şi am fost ca voi, splendoare.
Orişice se naşte moare.
Ochii care-au fost întegri,
cu lumină în găoace,
azi sunt goi,oribili,negri –
iată timpul şi ce face.”
„În timp ce vă ador, în minte-mi vine
nefericirea mea, ce tot sporeşte,
şi-mi zic plângând: – Cu-adevărat iubeşte
acel ce arde în văpăi ca mine!”
„În ochii tăi frumoşi şi calmi văzură
setoşii ochi ai mei nu o himeră,
ci pe Acela care ne conferă
doar prin iubire propria-i natură.
De n-ar avea divina Lui măsură,
le-ar place frumuseţea efemeră,
dar sufletul nu vrea iluzii, speră
universala frumuseţe pură…
Eu zic: pe cel etern nu-l linişteşte
ce-i muritor,nici haina străvezie
a timpului, ce-n tâmple se reflectă.
Trupescul dor ce sufletul zdrobeşte
iubire nu-i! A noastră-i armonie
aici, şi-n cer prin moarte-i mai perfectă.”
(traduceri C.D. Zeletin)
Imagine de pe descopera.ro
