O autoare, un roman, o viaţă

O autoare, un roman, unicul în toată viaţa ei, dar care i-a adus o notorietate de neegalat: Margaret Mitchell (8 noiembrie 1900 – 16 august 1949) şi al ei „Pe aripile vântului”.

„Întâlnirea”  şi întrepătrunderea dintre dragoste şi război au făcut din roman un succes internaţional, iar cei care au dat viaţă personajelor pe ecran, Vivien Leigh (recent aniversată) şi Clark Gable, au devenit legende, confundându-se adeseori cu cei pe care i-au interpretat: Scarlett O’Hara & Rhett Butler.

Puse mâna pe măsuţa de lângă ea şi atinse un vas mic de porţelan împodobit cu doi îngeraşi surâzători. Odaia era atât de liniştită, încât îi veni să ţipe ca să întrerupă tăcerea. Trebuia să facă ceva, căci simţea că înnebuneşte. Ridică vasul şi-l aruncă cu furie în partea cealaltă a odăii, spre cămin. Vasul abia atinse speteaza cea înaltă a sofalei şi se sparse în bucăţi de placa de marmură de deasupra căminului.

— Asta e prea din cale-afară, zise un glas ce se înălţă din adâncurile sofalei.

Niciodată nu mai fusese Scarlett atât de mirată şi de speriată; gura i se uscă şi simţi că nu poate scoate nici un sunet. Se sprijini de speteaza scaunului, fiindcă picioarele i se tăiaseră; şi atunci îl văzu pe Rhett Butler sculându-se de pe sofaua pe care şezuse culcat şi salutând-o cu o politeţe exagerată.

— Destul de rău că am fost deranjat în timpul siestei mele de o discuţie ca aceea pe care am auzit-o, dar acum de ce să-mi fie şi viaţa în pericol?

Era el. Nu era o fantomă. Dar, Doamne sfinte, înseamnă că auzise totul! Îşi adună forţele într-un fel de atitudine demnă.

— Domnule, ar fi trebuit să spui că eşti aici.

— Serios?

Dinţii lui albi străluceau şi ochii negri şi îndrăzneţi râdeau de ea.

— De fapt, dumneata ai fost intrusa. Trebuia să-l aştept pe domnul Kennedy, şi simţind că poate nu eram „persona grata” în curte, am avut buna inspiraţie de a ascunde nedorita mea prezenţă aici, unde credeam că nu voi fi deranjat. Dar, vai!

Dădu din umeri şi râse încet.

Scarlett simţi cum din nou o cuprinde mânia, gândindu-se că bărbatul acela obraznic şi mojic auzise totul! Auzise lucruri de care acum îi era atât de ruşine, încât ar fi preferat să fie moartă decât să le fi rostit.

— Cei ce ascultă la uşă… începu ea furioasă.

— Cei ce ascultă la uşă aud de multe ori lucruri amuzante şi instructive, zise el surâzând. Dintr-o lungă practică a ascultatului la uşi, am…

— Domnule, zise ea, nu eşti un bărbat de lume.

— O observaţie justă, răspunse el puţin ironic. Nici dumneata, domnişoară, nu eşti o femeie de lume.

(„Pe aripile vântului”, traducere Mary Polihroniade Lăzărescu)

Foto de pe thepaper.com