Odilia Roşianu
Shakespeare este ca scăldatul în mare – înoţi încotro doreşti. Asta spunea Vivien Leigh (5 noiembrie 1913 – 8 iulie 1967).
Lumea întreagă o cunoaște din filmul Pe aripile vântului, ecranizare după romanul cu același nume, de Margaret Mitchell. Poate câțiva își aduc aminte și de Un tramvai numit dorință. Pentru ambele roluri talentul i-a fost răsplătit cu câte un premiu Oscar.
Cel mai mult i-a plăcut să joace pe viu, la teatru. Chiar dacă seară de seară emoțiile ajungeau s-o sufoce și îi era teamă de fiecare dintre replicile care urmau. Deși a trăit doar 53 de ani, a acumulat 50 de ani de scenă, aproape fără întrerupere.
Considera că frumusețea o dezavantajează. Avea senzația că nu este văzută dincolo de aparențe. Că nu este „exploatată” suficient pe scenă sau în filme. Și totuși…
A strălucit, firește, în toate rolurile primite sau cerute cu insistență. Mai ales că, să nu uităm, din a doua categorie a făcut parte și Scarlett. Rol despre care a știut că trebuie să fie al ei din momentul în care a citit romanul lui Mitchell.
Oriunde s-ar căuta pe internet numele actriței, informațiile vor curge – despre carieră, despre viața de cuplu, despre bolile de care a suferit, despre conflictele avute cu diferiți actori sau regizori. Poate părea chiar inutil un (nou) demers de a o descrie, indiferent la care aspect al vieții ei s-ar referi un nou articol.
Deci n-o să continui cu acest tip de date. Doar vă invit s-o revedeți. Poate mai des decât ați făcut-o până acum. 🙂
