Umbra (și lumina) scriitorilor – soțiile lor

– Soțiile scriitorilor ruși –

Da, ele se aflau aproape tot timpul în umbra lor. Inteligente, iubitoare, dedicându-și viața și gândurile LUI, doamnele prezente permanent în viața scriitorilor au contribuit, fără doar și poate, la procesul creator al acestora. Unele doar ca sursă de inspirație, altele ca muze, nu puține având un important rol critic, câteva „salvând” manuscrise rămase, ulterior, ca pietre de temelie în literatura universală.

Joyce, Lawrence sau Scott Fitzgerald și-au folosit căsătoriile ca subiect pentru romanele lor, provocând suferințe mari femeilor care au devenit, în timp, amare, cuprinse de resentimente și, nu în ultimul rând, chiar bolnave psihic.

Interesant este, însă, fenomenul din viața scriitorilor ruși ale căror soții nu s-au simțit niciodată pe locul 2, mai ales că li s-au recunoscut, de fiecare dată, meritele. De la stenografiere la dactilografiere pentru edituri, muncă de cercetare sau traducere, soțiile rusoaice le-au făcut pe toate. Mai mult decât atât, trăind într-o țară cu un regim extrem de restrictiv, ele s-au luptat de multe ori cu cenzura și, de asemenea, au păstrat manuscrise periculoase, riscându-și inclusiv viața pentru a le conserva.

 ***

Lev Tolstoi sublinia în scrisorile sale implicarea majoră a Sofiei la „Război și pace”. Mamă a 12 copii, Sofia Tolstaia se ocupa cu atenție de (marea lor) gospodărie și, în același timp, îi transcria manuscrisele lui Tolstoi. A fost geloasă, a visat că atât ea, dar și copiii ei se vor ocupa de literatură, a avut o viață de supărări, a sperat că dragostea care i-o purta Lev Nikolaevici va reînvia. Nimic din toate acestea nu s-a transformat în realitate, dar ea a rămas acolo, lângă el. Era reprezentanta bunului simţ şi sintetiza toate prejudecătile vremii. Poate fi amuzant faptul că Tolstoi cultivase în soţia sa multe din propriile sale defecte, trecându-i-le, aşa cum predai o ştafetă. În urma ei, avem o carte valoroasă de memorii (tradusă și la noi cu titlul Viaţa mea. Fragmente de jurnal.)

 (sursa foto: historia.ro)

***

Rămânând tot în umbra unui titan, Anna Dostoievskaia a fost pentru acesta (a doua) soție, prietenă, iubită, asistentă, având și sarcina (plăcută?) de a dactilografia manuscrisele scriitorului. Nu a fost o iubire pătimașă, fizică, cum s-a întâmplat cu celelalte femei din viața lui – ci una ideatică, cerebrală. Anna se uita la el ca la un geniu, considerând că nu e demnă de dragostea scriitorului. „De multe ori sunt invidioasă pe propria mea fericire”, spunea ea. Ca și în cazul Sofiei, există o carte de Amintiri lăsată de Anna, extrem de importantă pentru a afla amănunte din viața lui Dostoievski, alături de sentimentele și gândurile autoarei.

(sursa foto: wikipedia.org)

***

Natalia Soljenițîna este, poate, imaginea cea mai vie și mai reprezentativă pentru portretul soției unui scriitor rus. S-a aflat alături de el până la ultima respirație, în ciuda faptului că, doar la un an după căsătorie, în 1974, Soljenițîn a fost expulzat din Uniunea Sovietică.

Natalia a depus o muncă asiduă și hotărâtă de promovare a scrierilor și mesajelor transmise de Soljenițîn, inclusiv după ce acesta a murit. Într-o carte semnată de Elena Narti, putem citi o scrisoare de-a Nataliei, din 1985, în care aceasta vorbea despre eforturile aproape supraomenești pe care le făceau cei doi pentru a-și concretiza o misiune autoimpusă – constituirea Bibliotecii de Memorii din Întreaga Rusie, toți cei care trecuseră prin experiențele istorice ale începutului de secol XX fiind invitați să trimită mărturii scrise pentru acest proiect pe care marele disident îl numea „un cheag al amintirii și experienţei naţionale”. Și să nu uităm că tot Natalia Soljenițîna a fost cea care l-a pus la punct pe Putin în mod public atunci când, la un an de la moartea scriitorului, președintele rus a folosit termenul „propagandă”, într-un discurs care făcea referire la „Arhipelagul Gulag” a lui Soljenițîn. „Învățăminte, nu propagandă”, l-a corectat ea pe vorbitor, știindu-se că scriitorul tocmai împotriva „propagandei” luptase atâtea decenii.

(sursa foto: bookaholic.ro)

***

O dragoste (și o colaborare) ca-n povești am descoperit și în cazul familiei Bulgakov. Când l-a văzut pentru prima oară pe scriitorul rus, Elena Sergheevna era măritată cu un locotenent și, deși întâiul gând răsărit în minte i-a fost „el este soarta mea!”, a hotărât să-l evite, să nu-i răspundă la telefoane, să nu provoace nici un contact. După un an și jumătate, însă, când s-au revăzut, a alergat pur și simplu în brațele lui Bulgakov, șoptindu-i „nu pot să trăiesc fără tine!”. Ca urmare, a venit divorțul femeii și, chiar a doua zi, căsătoria celor doi îndrăgostiți. Elena, modelul Margaretei din „Maestrul și Margareta”, a simțit că atunci viața ei a căpătat un sens. Și-a dedicat-o, de altfel, soțului ei, a îndeplinit rolurile de secretar, dactilograf și corector până în cea din urmă clipă a scriitorului, iar apoi s-a luptat pentru ca ceea ce a creat Bulgakov să fie publicat în primul rând în Uniunea sovietică. (vezi și articolul „Motanul Maestrului”)

(sursa foto: catchy.ro)

***

Viață și scrisori ar putea fi intitulată conviețuirea dintre Vera Nabokov și soțul ei, omul care vorbea despre izolare chiar și atunci când era constant însoțit de nevasta lui. „Unde este Vera Nabokov în literatură? Pretutindeni și nicăieri”, afirma Stacy Schiff în New Yorker.

Vera a făcut, dacă era posibil, chiar mai multe pentru Vladimir Nabokov, comparativ cu înaintașele sale, soții de scriitori. Femeie plină de curaj și cu o personalitate puternică, ea nu a fost doar muza lui, ci și agent de marketing, editor, traducător, precum și cea care i-a stilizat proza sau s-a ocupat de publicarea cărților scrise de el. A lucrat pentru a se întreține amândoi, purta un pistol permanent pentru a-i și a-și apăra viața, asista la toate cursurile ținute de Nabokov (în prima bancă, firește!) și chiar le ținea în locul lui, dacă acesta era bolnav. De asemenea, nu o dată a salvat manuscrisele pe care autorul, extrem de exigent și pasional, voia să le arunce în foc. Femeie excepțională din toate punctele de vedere, i s-a părut normal să fie (doar) „soția lui Nabokov”, în ciuda talentului literar, simțului special al limbii, memoriei poetice ieșite din comun.

(sursa foto: the guardian.com)

În opinia mea, despre fiecare dintre soțiile de mai sus s-ar putea scrie o carte. Despre cum au preferat să stea în umbra talentului celui pe care-l iubeau, fiind, fără nicio îndoială, în același timp, raza care le-a luminat viața și creația.