Zornăim și foșgăim aiurea

Dincolo de muriri și necuprinsuri
se-nfige gheara de oțel a destinului
în miezul diafan al luminii.
Razele rupte și dezmembrate
cerșesc strălucirea divină
din pocalul de aur al vieții apuse.
Vibrația angelică a pasiunii
a rămas doar o simfonie neterminată
în care armonia stelară
se dezintegrează în liniște împietrită.
Carnea tremură doar în amintiri
precum o morișcă de hârtie
rotită greoi de epuizate vânturi.
Trupurile odată plesnind de sevele iubirii
au devenit ghemotoace de hârtie
azvârlite la coșul de hârtie al trecerii.
Umila întrupare dintre semne,
subtila transfigurare a seminței în ființă,
grandioasa prăbușire în neant a individului,
plăsmuirea formei perfecte,
supliciul tainei revelate.
Câte linii de forță ale existenței
pe lângă care trecem nepăsători,
orbiți de presupusa glorie personală.
Striviți de propria aură de tinichea
zornăim și foșgăim aiurea
prin monumentala tăcere cosmică.