Alina Neagoe
Îngână gelos, apatic şi gri,
Un Gând mortuar pitit printre frunze:
“-Canonul vieții-ai să laşi, ş-ai să vii
Cu mine, unde-amintirea crudă n-ajunse!
Să-ți laşi, Mireasmă, iubiții sordizi
De verde, de soare, de flori, de visare,
Cu mine-ai să mergi, pronie ți-oi fi,
Domnind şi călcând pe veri şi splendoare!
Nu sta să-ți ude vântul privirea
Şi păru-ți să-mbrace zări în amurg,
Leagă-ți în coadă câmpia, pădurea
Şi strânge-ți, Mireasmă, noaptea pe trup!
În ochiul meu veşnic imortele te-mbracă
Şi marmuri, fără cusur, te compun,
Din caldul mâinii viața tot pleacă,
Alege-mi dar zborul, din safire-ți fac drum!
Mireasma clipi cu gene de ape
Peste misteru-i din ochi ca de fum
Unde trăiau sub zări parfumate
Nesfârşită iubire şi un destin… comun.
Pe umăru-i drept, un caladrius vivace
Alungă cu rotirea-i vorba de scrum,
Geloasă, apatică, gri şi stângace
A Gândului- fiu de-mpărat taciturn-.
“-Mă lasă în voia sortită-mi de-a pururi
De astăzi mor, se iscă-n norod
Oacheşe frunze să-mi zidească drumuri
Ş-oi creşte precum grădina lui Irod.
Nu mă-nspăimântă trecerea verde
Nici nemurirea-ți gri nu mă-ndeamnă,
Lasă, da, lasă, să mă dezmierde
Şi să mă piardă ploaia caldă de toamnă.”
Sursa foto: pinterest.com
