Emanuela Bușoi 
Era zăpadă pe săturate
pentru ghetele mele negre de piele pentru cele ale fratelui mai mic
scârţâit nou peste neaua proaspăt căzută
pentru iepurii lungiţi pe podeaua cămării
încrezători în alba întindere scânteietoare
pradă uşoară în bătaia puştii tatălui meu
vânător de ocazie.
Iepure cu prune am cerut
în loc de madlenă cu ceai
în căutarea gustului aparte
nicicând regăsit
din păcate specialitatea belgiană
tocmai se terminase.
Rând pe rând din tolba moşului
mi-au făcut cu ochiul
doi urşi bruni din porţelan
Nils Holgerson în Suedia
păpuşa de cârpă cusută în taină de mama
cu rochie roşie încreţită
aruncată cu elan de mine sus pe acoperişul casei
într-o zi cu soare
rămasă acolo până în ziua de apoi.
Într-un an Moş Crăciun în aşa hal
a sărăcit
doar o pereche de ciorapi de bumbac mi-a adus
şi nişte bomboane
mi-am înghiţit lacrimile
cu banii strânşi de la sorcovit
am strâns la piept cartea preţioasă
descoperită după ce am scotocit îndelung
rafturile pline
sub privirea îngăduitoare a librarului din sat
în definitiv fata lui dom profesor eram.
Şi fulg de nea împingând aerul
cu mişcări mlădioase din încheietura mâinii
ca şi cum aş fi plămădit o păine imaginară
şi fetiţa cu chibrituri pe scena căminului cultural
în aplauzele apoteotice ale unei săli arhipline
în aşteptarea balului de revelion
stropii de miere de salcâm
prelinşi în paharul cu apă
oferit de soţia bătrânului învăţător
drumul spre casă
în braţele tatălui
ce mă trecea Drincea
pe podeţul îngust şi îngheţat
zăpezi nopţi zile
de odinioară
de alt Cândva. //
Neiges nuits jours
Îl y avait de la neige plein le dos
pour mes bottines noires en cuir pour celles de
mon frère cadet
grincement neuf sur la couche de neige récemment tombée
pour les lapins allongés sur les plancher de la resserre
confiants en l’étendue blanche scintillante
proie facile à la portée du fusil de mon père
chasseur de dimanche.
Du lapin aux prunes j’ai demandé
au lieu de la madelaine avec du thé
à la recherche du goût à part
jamais retrouvé
malheuresement cette spécialité belge
venait de s’épuiser.
Tour à tour de la gibecière du père Noël
m’ont fait signe de l’oeil
deux ours bruns en porcelaine
Nils Holgersson en Suède
la poupée en chiffon cousue en cachette par maman
à la robe rouge foncée
lancée par moi là-dessus sur le toit de la maison
un beau jour
y restée jusqu’a la fin des fins.
Une fois Père Noël a
affreusement appauvri
ce n’est qu’une paire de bas en cotton qu’il m’as apporté
et des bonbons
j’ai avalé mes larmes
avec l’argent obtenu de la „sorcova”
j’ai serré dans mes bras le livre précieux
découvert après avoir fouillé
les rayons bondés
sous le regard tolérant du libraire du village
en définitive j’étais la fille du prof.
En même temps flocon de neige poussant l’air
avec des mouvements souples du poignet
comme si j’aurais pétri un pain imaginaire
de même la fillette aux allumettes sur la scène
de la maison culturelle
dans les applaudissements apothéotiques d’une salle pleine à craquer
en attendant le bal de réveillon.
Les gouttes de miel d’acacia
dégoulinant dans le verre d’eau
offert par la femme du vieux instituteur
le chemin de retour vers la maison
dans les bras de mon père
qui passait la rivière
sur la passarelle étroite et glacée
neiges nuits jours
de jadis
de naguère.
Sursa foto: facebook
