Doina BezeaDoina Bezea
17.05.2016

Zăpadă nesfârşită

Ca o răspântie fugind
în zori din cetini,
târându-şi tălpile pe
sub zăpezi de humă,
am strâns izvoru-n
muguri de mesteceni,
topind din mine dorul
sub agonii de brumă!

Ţipau prin coarne munţii
crestându-şi coama sură,
mă ferecau sub pietre
atingeri de granit,
mă înveleam cu norii
făcând din cer armură,
doar să-mi rămâi eternă
în visul meu iernit.

Ca o răspântie alunecând
sub solzi de iarbă,
sub crâşma de zăpezi
mocnind spăşită,
mă-nchin amarului
sorbit din zaţ de halbă,
şi-adorm sub perni de
viscol…zăpadă nesfârşită!

Sursa foto: pinterest.com