Vreau să mă asculți bine, Efin!

Laptopul acesta este vechi. Ca și noi, are o casă. A lui e-n fața mea, întotdeauna. Stă sprijinit de câteva cărți, Nu poate fi închis, iar literele sunt întrerupte de gânduri vechi, scrise cu degete de aer.

Și, pentru că în tipare poți muri, mi-am cumpărat păpușile rusești. În fiecare zi intru înt-una, stau ghemuită, dar cu fața spre cer. Arată altfel, din dimineață în dimineață. Îl văd… cât îmi permite spațiul. Când Matrioșka se epuizează, stau pe zăpadă. E frig și cerul tremură. Dar, tot scriu, evident, diferit. Apoi, o iau de la început.

După o lună, duc cartea unui editor. Îi ofer păpușa. Apropie sprâncenele: E bine să fii puțin nebun!

Când revin, îmi fixează irisul drept. Pe cel stâng îl acoperă cu palma: Plutim fără direcție, cer peste cer. Am cumpărat și eu câteva păpuși. Matrioșka are dreptate…

În librăria din colț, oamenii trec zilnic, îmbrăcați diferit.

19 Ianuarie 2019