Vorbe

Am ascultat vaietul vântului. Avea note grave, atât de grave încât vegetația pleca capul încercând să-și ferească auzul, dar vântul, asemenea unei sirene, pătrundea în timpanul cel verde și rupea totul în cale-i.

Am ascultat zbuciumul apelor ce încercau să dizolve orice materie potrivnică din drumul lor.

Am luat o piatră și m-am ostenit să sparg învelișul lemnos al unei alune. Acesta s-a crăpat neputincios lăsând liber sâmburele.

Am aruncat piatra în râu și râul a lovit-o puternic de mii și mii de ori până ce a fărâmițat-o în nisip.

Am ridicat două particule de nisip, roca A și roca B. Le-am privit cu atenție și-am început să calculez.

Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care aruncă vorbe ce se rostogolesc prin tot ceea ce este verde asemenea vântului sau strivesc totul în cale asemenea apelor până ce nu se mai știe care a fost piatra din care s-au pierdut mii și mii de roci.

Nisipul care acoperă totul este dovada vorbelor în deșert, a apelor ce au distrus totul în cale, a vântului ce a întețit zbuciumul fluidelor. Tot ce este nefolositor se rătăcește în vârtejul vântului, al apei și odihnește după ce s-a zbătut suficient în dune, la marginea mărilor și în pustiuri.

E trist când în jurul tău simți cum zboară vorbe reci. Mereu vorba a zburat asemenea limbilor de foc ce cuprind treptat fiecare colț de materie ivit în drumul lor.

Gura satului înfățișată atât de bine în nuvela cu același nume a scriitorului Ioan Slavici a fost mult timp o piedică în calea împlinirii iubirii dintre Marta și Miron. Atunci când gura satului e lăsată să cânte după cum dorește, fără a-i fi ascultate notele ascuțite, cei doi, Marta și Miron, care fac parte din medii sociale diferie, vor întemeia o familie.

Multe expresii populare precum „a fi de râsul lumii“ „a intra în gura lumii“ „te vorbește lumea“, „de mirul lumii“ înfățișează influența gurilor rele asupra unui individ.

Lumea este precum nisipul cernut de apă și vânt. Oricât dorești să faci pe plac unui om, începe să prindă glas altul și tot așa până când din piatra puternică care ai fost, ajungi să te divizezi într-o multitudine de granule. Niciodată nu poți să mulțumești pe toată lumea, fiindcă fiecare individ are personalitate diferită, așa cum niciun microelement nu este aidoma altuia. Dacă te întrebi mereu „ce spune lumea“ nu vei reuși să urci scara destinului tău, ci vei rămâne ancorat într-o himeră.

Vorbele zboară. Cel mai năvalnic curg vorbele rele de la oamenii care sunt robii clevetirii. Aceștia se adună pe la colțuri si locuințe și au o problemă cu tot ceea ce este în jurul lor, de la stilul vestimentar al unei persoane la culoarea ochilor, de la cum reușește vecinul să se realizeze profesional la familia acestuia.

Adesea clevetitorii se transformă în lingușitori și vorbele rele par să devină dulci, dar când vei gusta miezul, acesta se dovedește amar, pentru că așteaptă furtuna din spatele măștii.

Rar, foarte rar, vine vorba cea sinceră și adevărată. Din această cauză fiecare om trebuie să fugă de vorbe, să se privească pe el așa cum este, să se accepte și să urce propriul munte, să escaladeze fiecare ramură a copacului vieții sale pentru a simții că nu a trăit zadarnic.

Nu cei care vorbesc zadarnic îți rezolvă problemele când te poticnești, ci tu singur te ridici din mocirlă. Atunci pentru ce să-ți pleci urechea la vorbe, ca să fii zdrobit asemenea unei pietre în mii de particule fără sens?

Vorbele se pierd, dar tu rămâi același. Ele încearcă să facă un cerc în jurul tău, dar tu pășește dincolo de cerc. Acolo vei descoperi adevărata ta viață.

Sursa foto: 1.bp.blogspot.com