Voi fi

Un cuib săpat în stâncă a fost sufletul meu,

Și-au poposit în el, odihna să o guste

Și om samaritean și omul fariseu..

O flacără născând jăratec a fost inima mea,

Și au luat pe rând, câte-o scânteie,

Și omul ce râdea..și omul ce plângea..

Un curcubeu pe cerul vieții a fost cuvântul meu,

Din el s-au înfruptat, să-și potolească foamea

Și omul simplu, dar și omul zeu..

O ploaie de speranțe a oglindit mereu privirea mea,

Și au dansat cu mine-n ploaie și-n furtună

Și omul fără crez, și omul ce credea…

Un cer brodat cu stele s-a risipit în gândul meu

Și din a stelei dalbă strălucire

Lumină și-au luat și omul bun, și omul rău…

Cascadă aprigă sau lină a fost, cândva, cântarea mea,

Și s-au înveșmântat cu ea

Și omul ce-mi vorbea, și omul ce tăcea…

Și zbor înalt, spre-albastru, a vrut să fie visul meu.

Pe aripi arse de culoare s-au înălțat

Și om cu gândul alb, și om cu gânduri gri, mereu.

Voi fi mereu un cuib, o flacără arzând,

O ploaie de speranțe, zâmbind din curcubeu…

Voi fi un cer cu stele, cascadă susurând,

Aripă și culoare, crezând în zborul meu.

Sursa foto: pinterest.com