Vocea din capul meu

La început, am crezut că este vorba de o glumă. Vocea din capul meu? Ce ironie la adresa mea!

Vocea din capul meu care vorbea fără sens și rost. Bazaconii, scenarii, voci ale oamenilor din trecutul meu care vorbeau în capul meu fără oprire sau… sunt tot eu? eu, vocea mea?

Tot mintea mea care mă fentează fără simțire și voie. Cum să oprești o voce din trecut care iți țipă în cap fără încetare: ești un zero barat.

Cum să lupți cu acele voci care nu te lasă să traversezi strada trecutului către strada prezentului, când semaforul vieții este verde?

Vocea din capul meu părea că e o farsă. O prostie cât casa! Nu, nu e o prostie. Prostia e o altă stradă. Prostia nu se împrietenește cu vocea care freamătă, emite și sălășluiește fără explicații. De ce ar fi nevoie de explicații? Vocea din capul meu a făcut casă bună cu scenele unor crize de adaptare la așa e normal și așa trebuie.

Vocea din capul meu strigă frică! Strigă evadare! Vocea din capul meu și-a pierdut inocența atunci când copilul din mine se zbătea între viață și moarte, pe un pat de spital odios. Vocea din capul meu strigă mai mult. Nu știe să vorbească blând și în șoaptă. Vocea din capul meu are momente de adormire, dar când se trezește o ia la fugă cu vorbele fără sens și control.

Îți auzi vocea din capul tău? Ce îți spune? Doar că ai de mers la muncă, plătit facturi, cumpărături, gătit și să faci curat în casă? Dincolo de toate astea nu există nimic de esență? Dar când am eu timp să aud vocea din capul meu strigând la mine să fac ceva cu viața mea?

Timpul este elastic, după cum zice fiul meu, elastic în mintea noastră, pentru că îl putem întinde mai mult decât am crezut. Vocea din capul nostru face timpul să fie elastic cu o forță invizibilă. Creioneaza-ți gândurile și pune-le pe hârtie. Da, pe hârtie, nu pe computer. Scrie-le de mână în orice moment al zilei când lași vocea să te controleze pentru câteva minute. Nu lași vocea să te controleze? Oare avem două voci?

M-am gândit că ar fi doar o voce în capul meu dar, iată, găsesc o secundă de luciditate să descopăr încă o voce care m-a controlat ani de zile. M-a înșelat acea voce. Nu era o voce interioară creată de mintea mea, de simțurile mele. Era o voce din exterior. Știai că, de cele mai multe ori nu iți auzi vocea din capul tău din cauza altor voci venite din exterior?

Nu lăsa vocile din jurul tău să te domine. Ușor de zis.

Iată-mă! Scriu o teorie a vocilor din mintea mea. Câte voci am în capul meu? Una? Două? Nouă? Oh! Dimineața, am o voce care îmi înșiră teorii scurte despre starea mea de bine. Pe drum, o altă voce mă amețește. La serviciu, alte voci care se luptă pentru diverse activități. La turele de fotografiat pe străzile orașului, o altă voce mă calcă în picioare, de-a dreptul reproșându-mi ce nu am făcut acum 30 de ani și m-am trezit acum să fac. Acasă, o altă voce mă pune la treabă. Câte voci într-o singură zi ascult și trăiesc cu impresia că e aceeași voce. Categoric nu este.

Azi vocea din capul meu are o etichetă: călăul sufletului meu. Un călău, deoarece mi-a transformat sufletul într-un rob al neputinței.

[Sursa de inspirație a ideii principale pentru acest text: cursul de literatură Cum scriem, ținut de Cristian Fulaș.]