Vizita

[…]

– Hai, du-mă!

– Unde, Alissa?

– Cum unde, acasă!

– Oh, dar nu pot, îmi pare rău, asta nu pot!

– Cum nu poți, Cris?

– Pot eu, Alissa, să te duc pe Rim? Eu pot să te duc pe aici, în jurul casei, pe Calea Lactee, oriunde pe Terra.

– Foarte bine, mă duci acasă… acasă la tine, dacă nu pricepi!

Se lăsară în voia curenților de aer și al vântului cosmic. Cris locuia în Câmpulung, deci nu prea departe. Trecură și prin fața casei lui, se întoarseră și Cris se hotărî să intre.

– Locuiești singur?

– Nu, cu părinții mei.

– Vai, ce frumos!

– Sstt! Vorbește mai încet, te rog, interveni el, deși erau invizibili. Hai să-i vezi, sunt în sufragerie, la masă… Alissa, noi nu mâncăm nimic?

– Ba da, dar mai încolo. Doar o picătură de apă rece vreau…

Până să vină Cris cu apa rece, Alissa ascultă conversația părinților:

– Eu ți-am spus că Adela ar fi foarte bună pentru Cris al nostru, ea și mâine s-ar instala aici, în casa noastră, dacă ar lua-o Cris…

– Da, tată, așa e, la fel a fost și cu Andreea, ți-aduci aminte și nu s-a hotărât, dar ce-o vrea băiatul ăsta al nostru, pe cine așteaptă, de nu se decide odată?

– Eeeh, vreau și eu un nepot, că am o vârstă, să apuc să-l cresc, să mă bucur de el, zise tatăl. Uite, Mihai, nepotul lui Tudorache, colegul meu, are aproape zece ani, băiat mare !

– Alissa, hai în camera mea, ți-am adus puțin suc…

Aici, Alissa fu din nou pusă pe harță.

– Ascultă, mă, Cristofoare, că doar așa te cheamă, tu te însori și eu îmi pierd vremea cu tine?

– Cine, eu??

– Da, da, chiar tu.

– Dar cine ți-a spus ție inepțiile astea, puișor?

– Lasă tu „puișorul”, că am urechi bune.

– Păi ce, am zis eu că n-ai? Spune cine ți-a zis!

– Părinții tăi mi-au zis, clar și la obiect.

-Ei, lasă-mă! Te-au văzut? începu Cris să bagatelizeze, dându-și seama că dincolo s-a discutat despre el…

– Ești cel mai neserios bărbat, și urât, și nesuferit!

– Bine, bine, dar de ce?

– De-aia, pentru că ai două pretendente și mie nu-mi spui!

– Eu, două??

– Da, da! Nu mai face tu pe neștiutorul cu mine, că-ți zic, să nu crezi că nu știu: una este Adela, cealaltă, Andreea, clar?

– Alissa, tu ești geloasă?

– Ia uite la el! N-am mai auzit de cuvântul ăsta. Dar tu ești gelos, măi urâtule?!

– Da, sunt, dar puțin, nu exagerat…

– Arată-mi unde, să văd și eu. E un semn distinctiv, ce e? Cam ce înseamnă gelozia asta a ta, că eu vorbesc serios cu tine și tu o-ntorci după cum vrei tu, nu, nu, nu merge așa…

– Sunt, puișor, sunt și eu puțin gelos pe doctorul tău, așa cum ești și tu pe fetele astea.

– Da’ ce treabă am eu cu doctorul, el e șeful meu și am schimbat câteva cuvinte, atât…

– La fel și fetele astea, n-am nicio treabă cu ele, sunt studentele mele, ele mă respectă, normal!

– Și vrei să spui că n-o iubești pe niciuna din ele?

– Ba daaa, eu pe una o iubesc, chiar foarte mult! Când am timp, mă duc cu o corabie de nori, până la ea, dincolo de zăpezi…

– Așa?

– Așa.

Cris se întristă dintr-odată, părea că o sabie nevăzută a destinului, prea bine ascuțită, îl taie pe din două, orizontal, la nivelul inimii. O luă la fugă să scape, traversă grădina casei, apoi peste un câmp până la un pârâu, îl trecu oarecum cu dificultate, durerea peste piept se acutiza, o pierdu pe Alissa ce alerga și ea, ca într-un joc. Sări din piatră în piatră, în fine, ieși la mal, urcă pe mal și se lăsă pe spate într-un carusel ce-l învârtea amețitor, ca pe o cochilie de melc ce spiralează înălțimile, adânc, în univers. Se uită să vadă pe cine mai învârtește destinul odată cu el, nimeni, absolut nimeni prin preajmă… Doar glasul Alissei sau al propriei intuiții rostea grav cuvinte în timp ce pieptul i se zbătea în durere și lacrimile îi împăienjeneau privirea :

-…uneori voi deschide fereastra, așa, pentru a cuprinde prin ea nemărginirea. Îmi voi înălța capul și voi privi în stele. Tu vei trăi într-una din ele… Și mă voi gândi la tine și vom râde amândoi, apoi vom căuta corabia din nori…

-Până unde?

-Până dincolo de zăpezi…

-Și dacă te vei întrista?

-Atunci voi fi mulțumit că te-am cunoscut și că mi-ai rămas în suflet!

Nu, Cris nu știe ce este cu viziunile astea atât de dureroase, oare lui nu-i este sortită iubirea? O percepe dintr-odată pe Alissa în profunzimile nemărginirii, dar pentru ce a cunoscut-o, dacă n-o poate păstra? Ce intuiție nefericită…

[…]

(fragment din manuscrisul Dincolo de zăpezi)

În imagine, „Titanul Atlas” (sursa foto: pinterest.com)