Viviana Milivoievici 
Nostalgii…
***
Aş vrea să pot atinge nemărginirea cerului din ochii tăi…
Să mă pierd într-un univers de vise ale unei lumi eterne…
***
În nopţile calde de vară aşteptam stropii de ploaie să ne inunde trupurile în dansul lor… Păşeam unul lângă altul, ca şi cum amândoi eram un singur suflet… Dimineţile ne regăseam tâmplă lângă tâmplă, gând lângă gând, inimă lângă inimă…
Ce bine-ar fi ca timpul să stea-n loc!…
***
Privesc în ochii tăi şi-mi regăsesc amintirea… Vreau s-o păstrez ca pe-un odor de suflet pentru atunci când vom uita această viaţă!…
***
La răsăritul soarelui, toate boabele de rouă din iarbă se prefac în lacrimi de îngeri… Le-adun cu grijă în palme şi ţi le dăruiesc pe buze, când te trezeşti din visul fermecat din noaptea care s-a-ncheiat… Le-mparţi cu mine într-un sărut prelung, în raze de lumină şi iubire… Se transformă de-acum în lacrimi… de oameni fericiţi…
***
Deschid fereastra şi răcoarea nopţii îmi pătrunde în suflet… În lumina jucăuşă a razelor de lună, tu vii să mă-ncălzeşti în braţele tale… Dansăm amândoi pe muzica stelelor, în miezul nopţii şi-al iubirii…
***
Mă privesc în oglindă şi-ţi întrevăd trupul printre așternuturile satinate… Şi tu mă priveşti pe furiş… Te-alinţi prin petale… Mă chemi să simt aroma dulce a sărutărilor, sub clar de lună şi praf de stele… Din el ne ţesem visele de dor, păşind într-un tărâm albastru… de-amor… spre-o nouă viaţă…
***
Mirosul toamnei se simte în aer… În liniștea camerei mele, printre manuscrise şi cărţi, găsesc scrisorile de la tine… Încă mai păstrează aroma parfumului tău… Iau în mâini una la-ntâmplare şi-ncep s-o citesc… În minte se declanşează-amintirea unui timp regăsit printre vise de azi… Le păstrez cu sfinţenie în filele cărţii destinului nostru de mâine…
***
Mâinile tale par sculptate de-un înger… Aripile lui poartă speranţa spre sufletul meu… În zborul său lin croieşte poveşti de iubire în jurul nostru… Trăiesc unicitatea sentimentului simţindu-ţi atingerile… M-am îndrăgostit de mâinile tale… de înger…
***
În dansul nostru etern păşeam într-un univers labirintic al trăirilor profunde… Din valurile tumultoasei tinereţi se întrupează unduirile perfecte ale unui singur trup şi suflet… pe culmile unui fericit destin…
***
În privirea ta regăsesc răsăritul lunii… Stelele licăresc suav în ochii tăi… Călătorim, braţ la braţ, spre-o lume fantomatică, plină de misterul nepătrunsului tărâm al gândului ascuns în valurile mării… Atâta timp cât te simt aproape, mi-e bine-n această lume… idealizată…
***
Citesc fericirea-n ochii tăi și plutesc pe aripi de vis!… E-o poveste… din abis… de paradis…
***
Cuvântul magic mi l-ai rostit la ora târzie din noapte… Mi-a rămas întipărit în minte pentru vecie… Gândurile noastre s-au transformat într-o magie, iar sufletele s-au unit în eternitatea clipei viselor… de îngeri…
***
Mă-ntreb deseori ce-i fericirea… Eu cred că-i atunci când îți aud șoaptele, când vocea ta îmi spune povești nemuritoare despre noi… Când soarele apare în privirea ta, iar atingerile tale sunt ca un praf de stele pe trupu-mi însetat de dor… Când luna ne veghează pe-amândoi ca pe un scump odor, într-un singur suflet ce-și poartă amintirea pe drumurile vieții…
***
Ți-ai deschis sufletul spre sufletul meu și m-ai primit să mă cuibăresc în el ca la mine acasă… Am găsit acolo o liniște deplină, în care puteam auzi doar cântecul ploii începutului de toamnă… Culorile gândurilor tale mi-au pictat un tablou fermecător în simțurile mele… Mă simt acasă în brațele tale!…
***
Te-ai metamorfozat în oglinda sufletului meu, iar cuvintele-mi sclipesc săgetând întreg Universul…
***
Îți caut privirea și te regăsesc zâmbind… Ochii tăi îmi spun atâtea povești!… Nu vreau să pierd nicio licărire din ei… M-am reîntregit în gândul tău!… Și visez… Ne-mbrățișăm sufletele!…
***
Ce e iubirea?… O floare-n vânt, respirând prin sufletele noastre și rezistând în calea furtunilor rațiunii… O rază de lumină în graba vieții… spre neant…
***
Colorez absența ta în nuanțe de roz pal… Gândul tău se conturează în aburii reci ai dimineții de decembrie vesel…
E-anotimpul iubirii – se spune – căci îmbrățișările, cică…, ar trebui să se-mpartă cu nemiluita, pentru a-ncălzi sufletele-nghețate din toamna ploioasă ce-a fugit, cu tot cu nostalgia unor clipe neuitate… Sunt ascunse acum în cadourile pierdute sub bradul de Crăciun ce-așteaptă să fie împodobit împreună… într-un decembrie-al fericirii… Și sufletele se-mpiedică în daruri și-ajung, printr-o îmbrățișare… Un Singur Suflet…
***
Potopul de gânduri bate la porțile sufletului tău, sperând să ți-l găsească fără umbrela ce-ți adăpostește inima într-o bizară lume a trecutului…
Mi-am ascuns dorul într-o colivie albastră și l-am îmbrăcat într-o mantie tivită cu stele… Să strălucească în ochii tăi!…
