Vis de-a zburatul

Plouă. Sub plânsul ploii, în noapte,

plâng, zburând,

visând

şi mă joc.

Luna a-nceput să muşte din noapte, din cer

şi din gândurile mele,

iar eu continui să zbor şi să mă joc

cu sporul, cu norocul

şi-mi dau, eu mie, cu ghiocul.

Călătoresc peste dorinţe şi peste visuri,

împletindu-mă printre degetele lungi ale ploii

ce se scurge printre dale

şi se vâră-n sufletul care visează

la cai verzi pe pereţi.

Mă joc de-a visul, de-a zborul şi de a fi,

privind lumea de la înălţimea cerului vioriu,

neconştientizând că-s real

şi culmea, că-s viu.

Văd jos, cum la masa olarului,

binele stă picior peste picior

şi face planul,

iar din când în când,

apasă grumazul

răului.

Plutesc peste taifunuri şi călduri tropicale,

iau la-ntrebări nisipul, codrul şi treptele morţii

şi le aduc lucrurilor ofrandă

pe fruntea sorţii –

le-ncâlcesc fluturilor aripile,

le scot veninul viespiilor

şi le arunc pe pământ,

aşa cum procedez

şi cu busolele porumbeilor călători.

Mângâi sonatele şi ariile concertelor scrise de Paganini,

dansând, cu rochia de bal, pe ritmul lor îndrăcit –

Şoptesc versuri

pe care le împletesc cu fire de mărgăritare

şi din ele, aşa împletite,

făuresc o inimă pe care ţi-o atârn la gât –

Văd, pe sub genele-mi fluturânde,

neamul meu vechi, oameni care şchioapătă

şi orbecăie zâmbind,

unii, plutind

şi ei, pesemne, visând.

Nici nu mai ştiu ce e real şi ce nu…

Plouă. Sub plânsul ploii, în noapte,

plâng, zburând,

visând –

şi mă joc

c-un vis de-a zburatul.

Sursa foto: dreamgeek.ro