Ana-Cristina Popescu 
Viespile, deși au un aspect asemănător cu unele specii de albinele, un corp de culoare galbenă cu dungi negre, doar că puțin mai mari, nu fac miere. Ele trăiesc în colonii și în cuib care are formă fagure. Și albinele trăiesc în colonii sau familii, în stupi și cuibul lor are tot formă de fagure, atâta doar că fagurii plămădiți de albine sunt din ceară, în timp ce fagurii construiți de viespii sunt din lemn mărunțit. Albinele sunt blânde, ajută la polenizarea plantelor, adună nectar, iar produsele lor sunt medicamente și alimente totodată, fie că vorbim de miere, polen, păstură, propolis, lăptișor de matcă sau de venin ori ceară. Viespile sunt agresive. Înțepătura lor are o cantitate de trei ori mai mare de venin decât a unei albine și adesea provoacă probleme de sănătate. Albina își pierde acul și moare în urma înțepăturii, căci e o insectă pașnică ce a dorit să se apere, viespea nu își lasă acul în corpul victimei, doar veninul și astfel poate înțepa de mai multe ori, iar înțepăturile ei pot să afecteze sănătatea celui atacat. Albinele sunt harnice și își adună pe iarnă provizii, viespile nu adună nimic și iarna le e fatală celor din urmă. Viespilor le place să fure dulceața albinelor, nectarul fructelor, al florilor, să se bucure de tot ceea ce e mai dulce, sunt curioase, se simt mari și puternice, însă vara trece repede și tronul lor se șubrezește până ce slăbesc și închid ochii pentru totdeauna.
Zilnic în jurul nostru roiesc viespi sau albine cu ochi, nas, buze și urechi. Unii oameni sunt asemenea albinelor. Își văd de rostul lor în viață. Din munca mâinilor lor curge nectar și miere. Sunt adesea mai neînsemnați, mai mărunți, dar plini de energie, de voie bună, pricepuți în meșteșugul lor, modești, dar cu răsunet mare în urma muncii depuse. Alții sunt asemenea viespilor. Se cred puternici, mari, regi, stăpâni peste toate. Încearcă să se impună prin constituția lor. Le place să se bucure de nectarul florilor, dar nu îl fructifică. Știu să obțină dulceață fără prea mult efort și fără muncă. Tot ce e mai bun cercetează plini de curiozitate și asupresc, dacă e nevoie, cu forța. Se bucură de toate comorile, dar timpul înălțării lor e limitat, iarna bate la ușă pe neașteptate și ei cad din măreția ce i-a orbit.
E bine ca în viață omul să aleagă calea albinei pentru a putea gusta fericirea din roadele muncii lui. E bine să nu se însoțească cu viespea la niciun lucru, căci rămâne fără el, deși munca cea mare el a depus-o. E la fel de bine să stea departe de viespea ce nu se va dovedi un prieten adevărat și un model de urmat. Oricât de frumoasă, de mare, de elegantă ar fi viespea, oricât de mult îți fură privirea, de aproape că începi să crezi că nimeni nu e ca ea în perfecțiune, că nimeni nu o întrece, trebuie să fii înțelept, să cercetezi ce se ascunde în spatele fațadei și să înțelegi că indiferent de statura și haina-i aurită, viespea nu face miere, iar cei ce nu fac miere, nu au un scop în această lume, trăiesc și ei rătăciți printre alte mii de frunze.
Omul, ca și albina, se cunoaște în viață după mierea lui și e bine să stea departe de mărul cel putred care nu face miere pentru a nu ne lăsa și el pradă stricăciunii. E bine de știut că niciodată, oricât de atrăgătoare sunt, viespile nu fac miere, ele doar fac gălăgie, se impun, își însușesc roadele cele dulci și pleacă.
