Ana ArdeleanuAna Ardeleanu
23.03.2019

Viaţa îmi aparţine

Şi împreună cu Dumnezeu

Formează un cerc

În cercul format, ca într-o horă,

Se prind şi braţele mamei

Dansând pe pietrele sentimentelor colţuroase

Care nu pot fi rotunjite

Într-o simplă carte de poezii

 

Desigur nimeni nu te despăgubeşte

Când îţi dispar, pe rând

Tinereţea şi poemele de dragoste,

Nu-ţi dă nimeni în obraji, cu petale de maci

Pentru a marca semnele unor superlative emoţii

 

Se înserează

Şi mi-e teamă că nu am suficiente argumente

Pentru a-l păstra pe Dumnezeu aproape

Şi amintirea mamei

Concluzia ce ne separă sau ne uneşte

E greu de aşezat

Între virgulele oricărei decizii

Pentru că fiecare şi-ar putea cânta

Propria baladă,

Cu aceeaşi claritate,

Care mi-a numărăt degetele de-atâtea ori

Iar rezultatul a fost, întotdeauna, acelaşi

 

Aptă de zbor rămâne doar rândunică

Aflată în ora de meditaţie, pe acel  fir de telegraf

Care face legătura, îndulceşte conversaţia

Şi se dă un pas în spate

În faţa excesului de adrenalină simţit

În aerul de primăvară

Sursa foto: furtunadeemotii.ro