Ana Ardeleanu 
Şi împreună cu Dumnezeu
Formează un cerc
În cercul format, ca într-o horă,
Se prind şi braţele mamei
Dansând pe pietrele sentimentelor colţuroase
Care nu pot fi rotunjite
Într-o simplă carte de poezii
Desigur nimeni nu te despăgubeşte
Când îţi dispar, pe rând
Tinereţea şi poemele de dragoste,
Nu-ţi dă nimeni în obraji, cu petale de maci
Pentru a marca semnele unor superlative emoţii
Se înserează
Şi mi-e teamă că nu am suficiente argumente
Pentru a-l păstra pe Dumnezeu aproape
Şi amintirea mamei
Concluzia ce ne separă sau ne uneşte
E greu de aşezat
Între virgulele oricărei decizii
Pentru că fiecare şi-ar putea cânta
Propria baladă,
Cu aceeaşi claritate,
Care mi-a numărăt degetele de-atâtea ori
Iar rezultatul a fost, întotdeauna, acelaşi
Aptă de zbor rămâne doar rândunică
Aflată în ora de meditaţie, pe acel fir de telegraf
Care face legătura, îndulceşte conversaţia
Şi se dă un pas în spate
În faţa excesului de adrenalină simţit
În aerul de primăvară
Sursa foto: furtunadeemotii.ro
