Florica Patan 
Nu mi-ai vorbit de multă vreme
și lacrimile verii s-au risipit în ploi,
durerea iernilor n-o mai împart la doi,
când gheața din ferestre nu mai
geme.
Pe cerul inimii încremenesc haotic
nori prăbușiți în amintiri ce dor, fior
de veșnicii grăbind, mor crengile în viscol,
cu flori de gheață-n geam și-n sufletul
bezmetic.
S-a așternut covorul uitărilor în prag
și cheia mi se potrivește doar în vis,
vârtejul de cuvinte în clocot de abis
îmi pare că prin gând pașii grăbiți
i-atrag.
Mi-e dor de ochiul cu infinit albastru
evanescent și jucăuș prin umbre, aleargă
cerul de secole să-l prindă, să meargă
peste Mureș tăblițele să scrie, la Tărtăria
pe Francisca patru.
Când pietrele răsar, străbat însingurarea
spălate în izvoare din suflet de cristal
răzbat zvâcniri de inimi și harnic ies la mal
arunc în veacuri frica, pornesc în stea
rostirea.
Sursa foto: astrocafe.ro
