Ganea Marius Mircea 
Venea încet mergând pe apă,
Şi m-am speriat și am strigat: minune!
El m-a privit cu ochii mari albaştri
Şi mi-a răspuns încet: nu sunt…
Minune nu e mersul meu pe apă,
Ci mersul tău pe pământ!
Trecea încet şi l-am rugat: mai stai!
Să vină și alţii să-ţi facem
Din piatră altare…
Nerăspunzând nimic se-ndepărtă,
Făcându-şi din apă, cărare.
Şi parcă am auzit o şoaptă atunci: păgâne!
Piatră filozofală de-ai avea,
S-ar face aur tot ce ai atinge,
Şi poate atunci ai vedea…
Nu aurul te-aduce la mine,
Ci inima ta!
