Gabriela Pachia 
Recunosc o durere de calitate —
caravelă ghemuită în butade.
Ne iubim tot mai ecologic
în grizantul parc dendrologic…
Tractoare ară iubiri prelungi,
distihuri mercantile înşiră fungi…
Un vraf de deznădejdi macină ziua,
bufniţe rotofeie eternizează piua…
În cuta unde-ţi tremură zarul
bizar se-aşază sihăstrii cu carul…
Galant, femurul gloriei cu tijă
e-ameninţat de-o persiflantă grijă…
Tăcerea, bine-crescut pandişpan,
doseşte puf în urechi de duşman…
Dureri balduze sau filigranate,
până-n plăsele, anchilozante…
Tipare de troscot dezacordat
mult celebrează bisturiul premiat…
Măcinând de zor prea mult bun simţ,
orologiul şi-a mai rupt un zimţ…
Hulesc rindeaua vremii dibace
hăituitorii la patru ace…
Simandicesc, simandicim prin vămi,
sprinten salmoşul ideii naşte răni…
Când măştile cad, rămâne mierea
de calitatea-ntâi — velur-durerea…
Sincer, doamnă supernectarină,
nu serviţi o nitroglicerină?
