Astăzi
vreau să plâng
pentru iarba
strivită de picior,
pentru lacrima
din zăpada mieilor,
pentru peştii tăcuţi
şi apa adâncă,
pentru aer şi foc
şi lumina din stâncă,
pentru oameni şi stele,
animale, blesteme,
sălcii şi umbre,
temple, secunde…
Să plâng
să mă doară
piatra de moară,
pustiul şi punctul,
bradul, cuvântul…
Uneori
am nevoie
să plâng…
Sursa foto: cezarpesclevei.files.wordpress.com