Ana-Maria Gavril
Ce pași micuți cotrobăiesc prin odaie?
Se-ascund repejor în dos de perdele.
Dorm și bunici și părinți, au visuri grele.
Doar pruncul l-așteaptă pe Moș Nicolae.
Nu știe încă să-i scrie scrisoare,
Dar ghetele-s mult și bine lustruite.
Ascuns de grelele perdele
Vrea să-i iasă în cale la noapte.
Nu dulciuri el își dorește.
Nici măcar vreo simpatică jucărie.
Moșului când o păși în odaie,
Ar vrea un lucru să-i spuie:
„- Lasă, Moșule, de toate cui vrei,
Mamei adu-i sănătate,
Căci uite în nopțile toate
O aud întruna cum plânge.
Lasă, Moșule, din desagă
Copiilor din lumea toată
Și jucării și dulciuri,
Dar nu uita mamei
Lacrima amară să-i iei”.
Ascuns lângă fereastră,
Copilul aude-o foșnitură.
Gâtuit de emoție iese-n lumină.
Moșul deja plecase.
„- Moșule, n-am apucat…
N-am apucat să-ți spun
Ce vreau în ghetuțe!”
Și ochii de lacrimi-i sunt plini.
Ca prin farmec mama nedormită,
Îl ia în brațe și-l alină:
„- Lasă, copile, o să mai vină!
Privește-acum ce de daruri!”
Cu mâna-i febrilă copilu-și mângâie
Și steaua din cer e tot mai albă.
Copilu-i sărută fruntea fierbinte:
Nu știe că a primit
Un ultim dar de Moș Nicolae.
Sursa foto: antena3.ro
