Literatura de azi 
Vederea lumii se-adumbrea, când noi
ne sărutam în pieţe şi în scuaruri.
Un aer mat ne-nfășura, şi nimeni
nu ne-a lovit vreodată cu privirea.
Doar steaua neagră-a părului tău scurt
îmi atingea, cu clinchet stins, un umăr,
şi toţi credeau că bate-n arbori ora
când soarele apune la amiază.
Şi păsări mari se coborau pe bănci
şi pe statui, pe cabluri, peste iarbă…
Luceau intens, presate de un cer
pe care-l începea iubirea noastră.
Nichita Stănescu, „Sărutul”
