Florica Patan 
privește-mă și spune-mi
că nu vrei să mă vezi în cămașa asta
de călăreț prin ape otrăvite,
în acea zi de miercuri, cu nările
în văzduh ca un zmeu
credeam că voi zbura iar în
tării albastre – cenușii, să câștig timp
să supun distanța
până la dorul tău, iată-mă încordat
ca marea dezlănțuită
prăbușit în gânduri ce-mi sunt asediate
de tine
mă gândesc la tine, îmi spuneai,
tu-mi știi ruga, îmi înțelegi pasul frenetic,
mă împaci sub
ploile acide, incerte drumuri,
uneori mă superi, ca un joc pierdut
și iar mă împaci cu un sunet
pus în vorbele tale,
izvoare nesecate, cu o nonșalanță
ce construiește
strategii și câștigă războaie fără mine
