Ana Ardeleanu 
Te închini ca un prost
La tot ce inima fluieră
Desenând pe dig
Umbre cu picioare lungi
Această plăcere fiind întotdeauna
Ceea ce se plăteşte la timp
Legi de (i)realitate orice vis
Însuşit chiar şi la mâna a doua
Pentru a valida rostul sensul
Pentru a recondiţiona roata
Oricum nu ştii cine a inventat-o
Nici cine a străbătut cu ea universul
Trecând prin cercul său luminos
Cum timpul peste sânii mamei tale
Până când gestul inelar
A devenit codul fericirii
Şi nimeni n-a mai putut-o aborda
Aşa, ca de la înger la înger, măcar
Pentru a-ţi recunoaşte desenul sângelui
Pe acel perete roz
Care separă realitatea
De orice
