Mihaela OanceaMihaela Oancea
05.05.2016

Totul e invers!

Într-o noapte, nebunul prinde cuvintele

de mâini și de picioare,

le aruncă peste sulițele cu vârful în sus

(ca să se verifice dacă solia e de bun augur)

și trimite mesaje către posteritate.

 

Propovăduiește că totul e invers

și râde

urmărind de pe un scaun șubred

mersul tărăgănat al motanului

ce calcă pe labele din spate

și privirea fetei aceleia ciudate,

cea cu o veșnică cicatrice pe gât.

Sursa foto: pinterest.com