Când mă iubeai şi mă strigai pe nume
(pe numele scornit de dinainte/
De dinaintea a tot ce-mi mai aduc aminte !)
Mă răsfăţai şi ţi-era drag anume,
De mersul meu, de dinţii mei
De mâna ta în părul meu de vară
Desperecheat anume înspre seară
De plasul cald al florilor de tei
Când mă iubeai şi mă topeai pe ape
Că pe o tainică , smerită rugăciune
Ştiam că pe pământ sunt lucruri bune
Menite să ne-aducă mai aproape
De viaţa-n doi, de viaţa-n trei
De dansu’-ameţitor noapte de noapte
De încleştarea celor două şoapte
Sau de parfumul florilor de tei
Când te strigam şi–mi răspundeam tot eu
Mă-ngrijoram ce frig se face-afară.
Şi azi ,mă-ngrijorez c-or să dispară
Încet-încet, culorile din curcubeu.
Încet-încet s-au scuturat şi ei
S-au scuturat toţi pomii de parfum
Ce ne-ameţea pe amândoi în drum
Şi-au dispărut şi florile de tei
Când eu plecam , te ghemuiai în tine
Şi m-aducea’napoi an după an
Încrâncenarea ta de-a fi cu mine
În ciuda anilor ce se “zbăteau” în ram !
Când plecai tu – aşa, cantr-o clepsidră
Se răsucea nisipul de sub mine
Şi teama că iubirea nu mai vine
Şi florile de tei nu vor să se deschidă
Eu te-am iertat de dorul de sub ploape
De mâna mea întinsă fără să apuce
De vreascurile toate din răscruce
De iernile aduse mai aproape,
De mersul meu, de paşii mei
De mâna ta din ce în ce mai rar
În părul meu. De toate care-mi par
Tot mai departe azi de florile de tei.
Sursa foto: 1.bp.blogspot.com