Toamnă amnezică

Toamna amnezică
și-a uitat culorile în venele mele,
ipotecând verdele zilei de mâine,

șuvoaie de melancolie au țâșnit
dintr-un robinet lăsat intenționat deschis,
invadându-mi spațiul inimii.

Frunzele brumate au început să-mi cutreiere ființa,
lăsându-mi urmele unui zbor neînțeles,

ca o pasăre mă înalț și cobor scările anotimpurilor
într-un montaigne rousse
împins de doruri dependente de adrenalină.

Încă un gând se desprinde de mine,
renunțare dulce-amară,
precum un cer rostogolit de sus în jos,
frângându-și albastrul în reflexii ruginii.