Titularizarea

Toată lumea știa că nu fusese un concurs ușor. Să dai o titularizare în ziua de azi, și mai ales la o materie ca biologia… Dar Silvia reușise, și încă cu nouă optzeci. Așa s-a și recomandat în cancelarie, simplu:

– Silvia, puteți să-mi ziceți Silvia!

– Eu așa am să-ți spun, dar tu să-mi zici mie doamna Maiorescu, pentru că sunt directoarea școlii!

Profesorul de geografie i-a făcut semn să nu răspundă. I-a povestit apoi pe culoar că doamna Maiorescu e tot profesoară de biologie, mai are trei ani până la pensie, și venirea Silviei i-a luat plata cu ora.

– Deci nu te văd în clar! Încearcă să-i faci pe plac. Deocamdată ne-a cerut tuturor să-ți spunem Dodo, nu Silvia. De ce, nu știu…

– Și voi n-aveți pic de personalitate?

– Ne are pe toți la mână. Cum nu facem ce vrea ea, a doua zi avem reclamație de la elevi pentru comportament neadecvat.

– Aha, de aia nu știu nici să scrie!

– De aia!

Și nu a avut ce face. Nu numai că toată lumea îi spunea Dodo, dar a trebuit să accepte să locuiască la o gazdă recomandată de doamna Maiorescu. Cu o chirie destul de pipărată. Era o bătrânică care se voia simpatică, dar intra prea mult în sufletul ei:

– Și cum, nu ești măritată la vârsta ta?

– S-au schimbat timpurile, doamnă.

– Eeei…, nu timpurile s-au schimbat… Hai să bem o cafea din sâmburi de curmale! Asta e modernă acum. Cică o beau egiptenii sau marocanii. Știi ce spuneau vechii egipteni? Că dacă rostești un nume, el își va căuta trup. Și că… Dar cum te cheamă de fapt, dragă, Dodo sau Silvia?

– Și… că ce?!

– Și că…, dar mai bine nu-ți spun!

– Spuneți, doamnă!

– Mai aveau o legendă, o superstiție, nu știu dacă tot egiptenii sau alt popor de pe acolo, că dacă o fată visează a patra noapte la rând pe logodnicul morților, și acesta o atinge, atunci va muri.

– Și cum arată logodnicul morților?

– Îmbrăcat de modă veche, cu joben și frac.

– Prostii!

Dar a doua zi nu putea să-și țină orele. Avea o migrenă cumplită.

– Dodo, vezi să nu-ți uiți catalogul, dragă! strigă după ea doamna Maiorescu, deși Silvia ținea sub braț coperțile gri și lucioase. Și ai grijă, azi să nu mai zici apoptoză în loc de axoni!

Dar marea surpriză a avut-o în pauza următoare, când profesorul de geografie a venit îmbrăcat în frac și joben.

– Pentru discoteca de la clasa a cincea, a explicat el râzând. Auziți, dar cine a spus că nu te poți forța să nu te gândești la un urs polar fără să nu o faci?

– Daniel Wegner, un psiholog celebru! răspunse fără ezitare profa de mate, sorbind din cafeaua naturală.