Camelia Florescu 
Timpul trece, timpul vine, timpul se ascunde-n noi
Ore multe, adormite ca miresele-mbătate
Fără spaimă sau emoţii, fără veste despre noi
Timpul trece, timpul zboară şi nu vine înapoi
Vreascuri multe, vorbă multă fără pic de ruşinare
Ape repezi în cascade: ale gândului furtuni!
Stăm sub vorba ce răneşte ca sub grea ameninţare
Şi uităm să facem crucii semn smerit de-‘nchinăciuni
Ne ascundem (cum se poate să ne-ascundem?) de iubire
Înnoptatul e vremelnic, poarta e mereu deschisă
“Să fugim cât mai e timp”- ne dorim cu-ntreaga fire
Şi cum timpul nostru trece, trece viața rug aprinsă
Uităm lege, uităm soartă, toate le uităm în drum
Niciun ban n-are putere să ne cumpere suflarea
Umilinţa ne apleacă, toate-s prefăcute-n scrum
Şi manipulaţi de vremuri, nu ştim ce e îndurarea
Timpul trece, timpul vine, timpul vindecă dureri
Face loc la alte chipuri, altor doruri sau nevoi
Altor zile însorite, altor triste înserări
Timpul trece, timpul pleacă, timpul se zideşte-n noi
Sursa foto: anotimpurihd.files.wordpress.com
