Gabriela Balan 
Priveşte-l cum trece, rece
Printre noi, o umbră
De amiază abia întrezărită
În oglindă – timpul,
Un moşneag gârbovit, vagabond
Prin abur, un contur cu nurii goi
Atâtea secole a râs de noi
Acum alunecă în cascadă, în păr
Timorat, îmi adoarme pe umăr, un măr
Fără şarpe, fără păcat
Îl scot de pe deget, un inel pierdut
– sau poate nici nu l-am avut?
O pasăre flamingo, pentru unii
La vedere roz, plăcut, pentru mine
O mască sub care, vezi cine
m-a ţinut departe de tine.
De ce nu pot să scriu poezie
Despre orice floare
De ce o văd doar pe cea
Înflorită sub lacrimile tale?
Şi ochii tăi smaralde sunt
De foc, şi tu eşti eu, să nu mă ierte Dumnezeu
Dacă îţi pierd zâmbetul în nisip
prin deşertul obrajilor şi ochii mei
izvoare să se facă sub caldele,
fierbinţi, mângâierile tale
toţi dracii să mă ia dacă nu mai pot
când pleci, să te aduc la loc
şi timpul meu să suspine, că mă hrănesc ca vrăbiile
cu firmituri din tine.
un sărut ar fi prea puţin
o strângere de mână, prea eternă
şi timpul zboară ca un zmeu
nu-l alunga cu pietre, e un joc
Nici nu-l chema la loc
Mai bine numai cu tine
Cu toate secolele de dor încuiate in mine
Şi cheia aruncată cu tot cu poartă.
Aşa că domnule ministru de finanţe, pune-i bir
Negustorule, vinde-l
Vrăjitoareo, arde-l pe rug, împrăştie-l la răscruce
Pasăre, scapă-l din plisc,
Cenuşăreaso, arde-l în foc
Sora lui, ţese-i cămaşa de urzici
Îngerul meu, pune-i aripi de sânge!
Dumnezeule, ia-l de pe umerii mei
Nu mai suport cum plânge
Pune în loc numai secunda
În care mă nasc
Acum, că se apropie
Timpul să mor
Şi nu s-a inventat un antidot la dor
Tu, orologiul meu din dormitor
Foto: Andi Spot
