Gabriela BalanGabriela Balan
14.04.2016

Timpul meu, un munte în nor

Priveşte-l cum trece, rece

Printre noi, o umbră

De amiază abia întrezărită

În oglindă – timpul,

Un moşneag gârbovit, vagabond

Prin abur, un contur cu nurii goi

Atâtea secole a râs de noi

Acum alunecă în cascadă, în păr

Timorat, îmi adoarme pe umăr, un măr

Fără şarpe, fără păcat

Îl scot de pe deget, un inel pierdut

– sau poate nici nu l-am avut?

O pasăre flamingo, pentru unii

La vedere roz, plăcut, pentru mine

O mască sub care, vezi cine

m-a ţinut departe de tine.

 

De ce nu pot să scriu poezie

Despre orice floare

De ce o văd doar pe cea

Înflorită sub lacrimile tale?

 

Şi ochii tăi smaralde sunt

De foc, şi tu eşti eu, să nu mă ierte Dumnezeu

Dacă îţi pierd zâmbetul în nisip

prin deşertul obrajilor şi ochii mei

izvoare să se facă sub caldele,

fierbinţi, mângâierile tale

toţi dracii să mă ia dacă nu mai pot

când pleci, să te aduc la loc

şi timpul meu să suspine, că mă hrănesc ca vrăbiile

cu firmituri din tine.

un sărut ar fi prea puţin

o strângere de mână, prea eternă

şi timpul zboară ca un zmeu

 

nu-l alunga cu pietre, e un joc

Nici nu-l chema la loc

Mai bine numai cu tine

Cu toate secolele de dor încuiate in mine

Şi cheia aruncată cu tot cu poartă.

 

Aşa că domnule ministru de finanţe, pune-i bir

Negustorule, vinde-l

Vrăjitoareo, arde-l pe rug,  împrăştie-l la răscruce

Pasăre, scapă-l din plisc,

Cenuşăreaso, arde-l în foc

Sora lui, ţese-i cămaşa de urzici

Îngerul meu, pune-i aripi de sânge!

Dumnezeule, ia-l de pe umerii mei

Nu mai suport cum plânge

Pune în loc numai secunda

În care mă nasc

Acum, că se apropie

Timpul să mor

Şi nu s-a inventat un antidot la dor

 

Tu, orologiul meu din dormitor

Foto: Andi Spot

970 cititori