Ţi-aş scrie…

Ţi-aş scrie o scrisoare de iubire, una care să coboare din nori prin gene şi să ne plouă în teama noastră de crengi, cu ochi de păsări, cu lacrimi de stea, dar să mă înţelegi. Să înţelegi că totul este lumină, că am funze şi ramuri roditoare, că iubirea mea este din cer prelinsă, că nu-mi ascund vesmântul sub andrele şi nici nu port încălţări fără de moarte peste pietre. Iubesc doar simplu, atât de simplu încât visul meu pare o vină a unor flori din mărăcini. Mă îndrăgostesc în fiecare zi de tine sub crucea în care ne privim, mă îndrăgostesc într-o tăcere care cuvântă la capăt de zi sub cocori într-un cântec zdrobit de aşteptări. Doar tu, tu îmi ştii noaptea pe de rost sub semnul de brumă lăsat dimineţii, unde al cincilea sfert din lumina cojită îmi ascunde fluturi pictaţi pe ascuns. Destinul m-a împărţit în doruri, m-a scurtat de ape şi m-a dăruit veşniciei în care te respir doar iubire. Calc desculţ, iubito, gonit de vise şi alerg … şi alerg ca un smintit spre mâinile tale de iubire unde te pot gusta, dar nu te pot atinge. Locuieşti înlăuntrul meu, ai dat viaţă picăturilor de ploaie, mi-ai dăruit cuvintele care mă vindecă şi mă dor. Eu pot doar atât să îţi dăruiesc din singurătatea ploii mele o zi fără timp, fără spaţiu şi fără definiţie în care să fim iubire. Eu, iubindu-te!