Am revăzut
fotografii
din oraşul
copilăriei mele.
În prima fotografie
era teiul
care a crescut
sub ochii mei,
odată cu mine.
Teiul în care
adesea
mă urcam
ca într-un turn
de observaţie.
Teiul din care
priveam
trecătorii
fără ca ei să ştie
că sunt văzuţi.
Teiul în care
îmi făuream visele,
teiul care mă îmbăta
cu parfumul
florilor,
teiul care
mă ascundea
în frunzişul lui
bogat,
teiul în care
mă odihneam…
Teiul pe care
încă-l visez.
(foto din cartea „Vişeul de Sus, o istorie în imagini” de prof. Ion Ţelman şi prof. Aurel Ghilezan, 2016)