Emanuela BușoiEmanuela Bușoi
19.04.2016

TEAMĂ / Crainte

Un ochi al spaimei vânăt

A tresărit în sine-mi.

Mi-e tare teamă, Doamne,

Şi-i omenesc aşa,

Spaime mute, un roi,

Au năvălit în mine ,

Ţipând, spre zări braţe fluturând

Şi guri rotunjite,

Şi urlet în cascadă

Se strecoară

Să geamă prelung pe neştiute punţi

Cu ochi lărgiţi de frică.

Caută bezmetic,

Caută-n neştire

O cale de ieşire…

Un ochi al spaimei vânăt

În fine-i aţipit.

 

Un oeil de l’effroi blême

A tressailli en moi.

J’ai grande peur,Mon Dieu

Et c’est humain comme ça.

Des effarements muets, essaims,

En moi ils ont foncé,

Se ruant dedans,

Criant, vers l’horizon des bras agitant

Et des bouches largement arrondies

Et des hurlements en cascade

Se glissent

Gemir longuement sur d’inconnus ponts.

Les yeux agrandis de peur,

Ils cherchent sans but

Une possible sortie…

Un oeil de l’effroi blême,

Enfin, il s’assoupit.

734 cititori