Tastez disperat fericirea

Eu înlocuit de-al meu
aici e tragedia
și implicit sfârșitul culturii.
Avem, posedăm, deținem, stăpânim
dar uităm să trăim.
Iată schița deznădejdii
holograma copleșitoarei singurătăți
drama acumulării nelimitate.
Încerc să scriu tăcerea profundă
pentru că nu știu să desenez speranța
nici să pictez disperarea.
Golul interior și vidul exterior
sunt surorile luminii
ce învăluie duhul sfânt
al energiei divine.
Mă zbat cu fiecare foton
tremur la rezonanța fiecărui atom
mă cutremur la vibrația fiecărei celule
sunt o păpădie în câmpul infinit
al paradisului terestru.
Încerc să fixez clipa de grație
în insectarul eternității
unde filele galbene ale trecerii
sunt pline cu schițele morții.
Încerc să am ceva
o proprietate, o casă, o mașină
să posed una, două sau mai multe femei
să comand unul, doi sau mai mulți oameni.
Nimic nu e destul
în această cursă a infernului.
Tastez disperat fericirea.
Stop. Gata poezia.