Veronica Balaj 
Cântând, aprindem foc de artificii
pe drumul caravanei
gata de plecare…
Suntem o trupă întreagă,
eu, profil de azi
și eu,profil ieri, spate stânga,
plus eu profil în viitor,
cu alunecușuri ,ape,
și singurătatea
printre
nenumărate dealuri și pustiuri
abia de le mai pot duce
port și boccele, în culori
bine gâtuite cu sfoară
unde-am oploșit primejdii, întâmplări,
brățări norocoase, trădări,
gânduri, aspru instruite
steagul zilei mele din calendar
îl voi sprijini de zidul
Cartaginei pe mal
în față, marea va readuce
două sute douăzeci de corăbii
câte puteau ancora cândva,
mi-am dorit această sărbătorire
la Cartagina
prea sfioasă azi, prea obosită
se-arată, deși
soarele trece blitz prin istorii
la întrecere cu zeul Baal..
m-așez la marginea albastrului
șovăitor între vid și iubire
îmi pregătesc
pentru ziua mea, o agapă
aur, perle, fildeș, purpură
erau aduse odinioară pe valuri
desfac bocceluțele,
înșirui ordonat
pe stânga ce-i adevărat
la dreapta, false promisiuni și statui
eu, și eu și multe trupe încifrate,
ne hlizim descătușate
cum singurătatea se-înneacă
într-un cântec disonant
nu contează cât am câștigat
și ce-am pierdut
sunt aici, lasă,
până și Cartagina a căzut
în vreo trei războaie
pașii elefanților din subterane
se-aud în flancuri
steagul zilei mele din calendar
flutură pe zid, umbră măgulitoare
ne pregătim de plecare
prevăzători, luăm cu noi
o armură și viitoarele ploi,
să ne spele păcatele
prelungite în spirale.
Doamne, aș părăsi aici
doar teama
că n-am știut, a respecta
la virgulă, gramatica iubirii
scrisă,
de cuvioasa dreapta ta.
29 septembrie 2019, Cartagina, Tunisia
